Cum răspunde procurorul Horodniceanu, după ce a încercat să intimideze un polițist rutier

Fostul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT), acum vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, susține că întreaga scenă, în care a fost filmat intimidând polițiștii care l-au oprit în trafic, a fost „pusă la punct” de cei doi agenți de poliție, care l-ar fi cunoscut pe magistrat.

„La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1.30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încălca vreo normă rutieră”, se arată în răspunsul magistratului pentru Digi24.

Horodniceanu a afirmat că regretă reacția pe care a avut-o, pe care o pune însă pe seama faptului că a fost provocat de cei doi oameni ai legii, menționând că nu e prima dată când este oprit în trafic fără a încălca vreo normă rutieră.

„Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau (…) Aș accentua ideea că filmarea, scoasă din context, ilustrează un personaj reprobabil care abuzează de putere în față unui polițist la datorie.

Comportamentul meu intrigat poate avea un sens-deși e greu să privești că acceptabil orice exces de putere – doar în contextul mai larg în care conduceam regulamentar și polițiștii m-au oprit în condițiile descrise, precum și de faptul că nu este prima dată când se întâmpla asta. Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, și să reacționez astfel.

Citeste si...  Veste bună pentru cei care merg la cumpărături cu mașina! Parcarea în Piața Norilor este gratuită în primele 30 de minute

Citește și Sindicatul Polițiștilor îi cere demisia procurorului Daniel Horodniceanu, pentru că s-a răstit la agenții care l-au oprit în trafic

Realizez că m-am aflat într-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este că nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat în acest mod, care nu mă caracterizează”, se mai arată în răspuns, conform sursei citate anterior.

Asociația Magistraților din care face parte Horodniceanu a reacționat

„Având în vedere incidentul relatat de mass media, în care a fost implicat colegul nostru Daniel Horodniceanu, în calitate de membri AMASP, dorim să precizam public că regretam situația creata și escaladarea discuțiilor din momentul interacțiunii cu autoritățile.

Rămânem consecvenți valorilor noastre – integritate, statul de drept și egalitatea în fata legii – și dorim să subliniem că, indiferent de calitatea persoanelor implicate, interacțiunile de natură contondentă nu sunt și nu vor fi o soluție optimă pentru soluționarea vreunui conflict”, a precizat Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP).

Ce a făcut Horodniceanu

Fost șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, în prezent vicepreședinte CSM, a fost oprit zilele trecute de polițiști, când circula cu mașina printr-o comună, iar dialogul acestuia cu agenții, în care se arată deranjat de faptul că a fost oprit, apare într-o înregistrare video publicată de jurnalist.ro.

Astăzi a apărut în media o filmare în care domnul Horodniceanu, fostul prim-procuror al DIICOT, actualmente vicepreședinte al CSM , a mai demonstrat încă o dată că în România,

Cautimasina.ro

PressHub
PressHubhttps://presshub.ro
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

Cele mai citite articole

spot_img