Cum își racolau frații Tate adepții. Câți bani trebuiau să plătească pentru a deveni masculi alfa

Frații Andrew Tate și Tristan Tate, arestați preventiv din 30 decembrie 2022 pentru trafic de persoane și viol, vor rămâne în arest până pe 27 februarie. Între timp, apar noi informații halucinante despre afacerile milionarilor britanici din România, dar și despre cum își racolau adepții.

Cum își racolau frații Tate adepții. Cei care voiau să intre în cercul adepților fraților Tate erau supuși unui test extrem de dificil care putea să îi coste viața.

Cum își racolau frații Tate adepții

Înainte de toate, cei care voiau să își facă un loc la masa fraților Tate trebuiau să plătească câte 5.000 de dolari, iar mai apoi erau bătuți în cușcă de luptători profesioniști.

Acesta era testul la care îi supuneau frații Tate pe cursanții Academiei Hustler pentru a trece la nivelul următor. Testul le asigura noilor adepți un loc călduț în cercul apropiaților lui Andrew și Tristan Tate, care le promiteau bani și femei.

Testele de inițiere aveau loc la un hotel dintr-o stațiune montană din România, iar luptele erau supravegheate de către medici de la ambulanță, potrivit publicației Vice.

Un reporter al publicaţiei Vise a decis să accepte provocarea și să intre în cușcă pentru a vedea prin ce trec noii recruți și potrivit relatărilor sale, nimeni nu a ieșit învingător în luptele respective, dar au câștigat ”șansa” de a intra în grațiile fraților Tate.

Se pare că acest lucru a fost intens promovat pe academia online a milionarilor britanici, care reușeau să îi atragă pe candidați cu ajutorul unor discursuri menite să îi convingă că vor deveni masculi alfa.

Citeste si...  Un student eminent la Facultatea de Drept a încercat să se sinucidă aruncându-se de la etaj – o antenă parabolică i-a atenuat căderea

Cercul de adepți al fraților Tate se numește War Room, care de fapt este o afacere din care scoteau pentru fiecare tranșă de recruți 500.000 de euro.

Fraţii Tate, noi stenograme incendiare

Fraţii Tate rămân vedete în presa internaţională, chiar dacă judecătorii au decis să stea încă o lună în arest. Apa noi dezvăluiri incredibile despre modul cunse foloseau de minore pentru a face milioane de euro. Una dintre fete avea 16 ani și era încă la școală când a primit un mesaj privat pe Instagram de la Andrew Tate, un influencer cu aproape 20 de ani mai mare decât ea, scrie BBC.

„Era evident că eram fete de liceu. Aveam liceul nostru în biografia noastră și toate celelalte. Cred că el încerca doar să găsească fete cât mai inocente sau naive, după părerea mea”, a povestit ea.

Tânăra a prezentat reporterilor BBC chiar și o captură de ecran a mesajului, la care nu a răspuns niciodată. Dar ea spune că unele dintre prietenele ei au făcut-o. Afirmațiile fetei nu par departe de adevăr. Într-un videoclip postat online, Andrew Tate părea să-i instruiască la un moment dat pe urmăritorii săi cum să abordeze femeile pe rețelele de socializare.

„Din experiența mea, ceea ce stârnește intriga [și] le inspiră să răspundă [este]… să le întreb unde sunt. Uneori, [pentru] intrigă, pun la sfârșit un emoji complet inutil: niște cireșe, o portocală sau o căpșună”, spune el în înregistrarea respectivă.

De când și-a împărtășit experiențele, fata spune că mulți tineri au acuzat-o că minte. „Chiar și băieți pe care îi cunoșteam din liceu mă fac mincinoasă pentru că am spus că am primit odată un mesaj de la Andrew Tate. Dar [ei] nu găsesc nimic ciudat în legătură cu toate celelalte acuzații”, afirma aceasta.
Ea spune că mulți bărbați de vârsta ei îl idolatrizează pe Andrew Tate: „Aceasta este o mare problemă pentru că ne putem trezi peste 20 de ani cu două milioane de Andrew Tate”.

Citeste si...  Primăria din Cluj ar putea fii nevoită să plătească 7,3 milioane de euro daune

În postările sale online, Andrew Tate afirma: „Am condus un studio de web-cam timp de peste un deceniu… Peste 50% dintre angajații mei erau de fapt prietenele mele de atunci și, dintre toate prietenele mele, NICIUNA nu lucra în industria de divertisment pentru adulți înainte de a mă cunoaște.”

El își descria meseria în felul următor: „să întâlnesc o fată, să merg la câteva întâlniri, să mă culc cu ea… să o fac să se îndrăgostească de mine, până la punctul în care ar face tot ce îi spun”, „și apoi să o aduc pe web-cam pentru a ne îmbogăți împreună”.

În plus de asta, el a declarat anterior că nu s-ar întâlni niciodată cu o femeie de peste 25 de ani. O altă adolescentă a povestit, la rândul său, cum a fost abordată de Tristan Tate. Fata avea 17 ani când a fost contactată pe rețelele de socializare de Tristan, deși ulterior a pretins că are 19 ani.

În mesajul prezentat de fată reporterului BBC scria: „Ești frumoasă”.

„Știam că folosea aceeași abordare cu alte fete”, a spus ea. „Întotdeauna începe conversația cu aceeași replică exactă: „Ești frumoasă”, a mărturisit fata, precizând că o prietenă de-a ei a primit exact același mesaj inițial de la Tristan Tate.

În videoclipul online amintit mai sus, Unul din Frații Tate spuneau că fraza ‘”ești frumoasă” nu este rea ca deschidere și continuă să prezinte ceea ce el descrie ca fiind „un exemplu perfect” de conversație.

După ce stabilește unde se află femeia, Andrew Tate îi sfătuiește pe bărbați să întrebe: „De ce nu te văd niciodată? Unde te ascunzi?”

Citeste si...  Indemnizaţia de şomaj s-a majorat. Cum se calculează

„99% dintre ele spun [că] nu se ascund”, spune el în înregistrare.

Este exact ceea ce pare să se fi întâmplat și în acest caz.

Capturi de ecran din ceea ce se presupune a fi conversația fetei cu Tristan Tate arată că următorul mesaj al acestuia este exact așa cum îl descrie Andrew: „Simt că te-am mai văzut pe undeva prin oraș. Este posibil? Unde te-ai ascuns?”

„Este posibil”, a răspuns ea, adăugând apoi: „Nu m-am ascuns”. Fata a spus că Tristan Tate a invitat-o să iasă cu mașina lui și la o petrecere, dar a refuzat.

Capturi de ecran ale schimbului lor de replici indică faptul că dialogul dintre cei doi s-ar fi încheiat brusc după ce ea a postat un videoclip despre el pe rețelele de socializare.

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img