Cristian Cîmpan – partenerul nostru și fondatorul Fermei Măgărițelor candidează la scaunul de primar!

Puține lucruri ne fac mai împliniți decât conștientizarea faptului că suntem în compania unor oameni deosebiți. Unor români pe care știm că ne putem baza și care fac cinste acestei comunități și întregii țări. Unul dintre aceștia este partenerul proiectului nostru Fabricat in RO – Cristian Cîmpan.

L-am cunoscut pe Cristian Cîmpan cu mulți ani în urmă și ne-a fermecat cu pasiunea lui pentru tot ce înseamnă tradițional și autentic. Cristian este un promotor al produselor locale, iubind tot ce înseamnă produse tradiționale românești. De asemenea, cu avântul și zelul de care dă dovadă când vine vorba de afacerea sa cu laptele de magarita, ca fondator al Fermei Măgărițelor, ne-a motivat și pe noi să luptăm pentru mai mult și să ne depășim limitele.

Din anul 2019 Ferma Măgărițelor face parte din comunitatea Fabricat in RO deoarece Cristian a văzut în noi calitățile unor parteneri în care poate avea încredere deplină și de atunci încoace avem parte de o colaborare fructuoasă de ambele părți.

Și pentru că știm că ca astfel de oameni întâlnești doar de câteva ori în viață și doar dacă ești norocos, am hotărât să ducem relația noastră la următorul nivel, iar astăzi nu promovăm împreună doar lapte de magarite, ci o gamă largă de produse românești întrucât alături de Cristian am fondat Asociația Producătorilor Români Fabricat in RO.

Încă de pe băncile școlii Cristian s-a remarcat ca un om cu mult potențial, prin studiile sale superioare și diplomele obținute atât în țară cât și peste hotare. Iar acest potențial îl valorifică din plin astăzi, ca om de afaceri premiat la Gala Antreprenorilor din România.

Citeste si...  Propagandiștii tiraniei câștigă

Pe plan personal, Cristian este un familist convins. El se străduiește să ofere celor trei copii ai săi un mediu sănătos și o educație aleasă și abia așteaptă să-l întâlnească în viitorul apropiat pe cel de-al patrulea. Îndrăgostiți de Oradea și tot ce are ea de oferit, împreună cu soția sa Cristian a hotărât să-i crească pe cei mici în comuna Hidișelul de Sus, unde locuiesc în prezent și unde Cristian a luat hotărârea să candideze anul acesta ca primar.

Agenda lui Cristian Cîmpan pentru viitorul locuitorilor comunei Hidișelul de Sus

1. Acces la apă potabilă pentru fiecare locuință

Pentru că apa este o resursă absolut esențială pentru fiecare gospodărie, dacă va fi ales primar Cristian și-a luat angajamentul de a aduce apă potabilă în fiecare locuință din Hidișelu de Sus, oferind fiecărei familii acces facil la apă de calitate.

2. Finalizarea capelelor și consolidarea comunității

Capelele neterminate din comuna Hidișelu de Sus au fost luate în vizor de Cristian care a hotărât să le finalizeze în timpul mandatului său. De asemenea, cât timp va ocupa scaunul de primar, Cristian s-a hotărât să promoveze și să unească comunitatea locală prin organizarea de activități și evenimente care să-i aducă pe locuitori comunei mai aproape. 

3. Reabilitarea infrastructurii agricole și sprijinirea fermierilor

Investițiile în reabilitarea drumurilor agricole și în modernizarea infrastructurii se numără și ele printre prioritățile din agenda de primar a lui Cristian. Fermierii din Hidișelu de Sus și întreaga comunitate locală are nevoie de acces facil la piețe și servicii moderne, lucru pe care Cristian are în plan să-l ofere.

Citeste si...  Prognoza meteo, 22 martie. Vremea se va răci și va ploua în cea mai mare parte a țării

4. Sprijinirea comunității agricole prin asociații cooperative

Tot în sprijinul fermierilor, Cristian are în plan să dezvolte asociații și cooperative agricole care să consolideze și să promoveze interesele acestora și ale micilor producători din comunitate. 

5. Crearea de locuri de muncă prin dezvoltarea unui parc industrial

Ca primar Cristian și-a propus înființarea unui parc industrial prin atragerea de investiții. Acesta va deveni un motor important pentru creșterea economică a comunității, creând noi locuri de muncă și implicit condiții mai bune de trai pentru locuitorii comunei.

6. Îmbunătățirea calității vieții prin construirea unui parc reacreativ

Pentru că odihna și relaxarea sunt la fel de importante ca munca, Cristian promite locuitorilor comunei Hidișelu de Sus amenajarea unui parc modern și sigur, un spațiu potrivit pentru distracție și relaxare, indiferent de vârstă.

7. Administrație responsabilă și transparentă

În vederea promovării transparenței și egalității, Cristian se angajează să facă tot posibilul pentru ca toți cetățenii comunei să beneficieze în mod echitabil de bunurile și serviciile publice oferite în cadrul acesteia.

8. Susținerea tinerilor și a solidarității intergeneraționale

Pentru că el însuși a fost un student conștiincios, Cristian și-a propus să-i sprijine pe tinerii care aspiră la programe de educație superioară, formare personală și integrare în câmpul muncii. Acest sprijin va veni și în ajutorul locuitorilor mai în vârstă, consolidând legăturile dintre generații și promovând spiritul de echipă, ideea de apartenență și solidaritatea.

9. Dezvoltarea afacerilor și producției locale

Cristian promite să se implice personal în susținerea și promovarea afacerilor și producției locale. În calitate de antreprenor de succes, el știe că afacerile prospere susțin creșterea economică a întregii comunități și oferă locuitorilor acestora diversificarea surselor de venituri.

Citeste si...  România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €

10. Promovarea comunei și atragerea de fonduri pentru educația și integrarea tinerilor

Cristian și-a propus să ducă faima comunei orădene din care face parte până în capitală, căutând și la București surse suplimentare de finanțare pentru educarea tinerilor și organizarea de programe cu scop de integrare a acestora în câmpul muncii. Se vor crea astfel oportunități viabile de lucru pentru toate categoriile de vârstă din Hidișelu de Sus.

Acestea sunt doar câteva din lucrurile pe care Cristian și-a propus să le realizeze dacă va fi ales primar și pe care noi suntem convinși că le va putea înfăptui. Un om care a reușit să facă celebru în toată țara un produs atât de neobișnuit ca laptele de măgăriță, cu siguranță va putea face lucruri minunate pentru o comună cu oameni harnici și ambițioși. Așadar, Fabricat in RO îl susține pe Cristian Cîmpan în viitoarea campanie electorală și sperăm ca și voi, membrii comunității noastre, să-i recunoașteți meritele și să-l încurajați!

Material comandat de Partidul Oamenilor Tineri – Executat de Fabricatinro SRL, CUI MANDATAR: 21240515.

Cautimasina.ro