Crevedia. 26 de pompieri, răniți după o a doua explozie la stația GPL

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţia fiind urmată de un incendiu.

A doua explozie a avut loc în timp ce pompierii interveneau de la distanță. Chiar și așa, 26 de salvatori au fost răniți, însă niciunul nu este în stare gravă.

Primele informaţii arată că sunt cinci persoane rănite. În urma exploziei, traficul pe DN 1A este blocat complet. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi a fost emis mesaj Ro-Alert. Populaţia a fost evacuată pe o rază de 300 de metri. Efectivele de intervenţie au fost suplimentate. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că sunt persoane decedate, fără a preciza numărul acestora. Primarul din Crevedia afirmă că acolo era mai degrabă un depozit de GPL, după ce activitatea de vânzare de carburanţi către cetăţeni a fost suspendată de ISU. Ministrul Sănătăţii afirmă că dacă nu vor fi locuri în spitalele specializate pentru arşi, victimele vor fi transferate în străinătate sau la alte spitale de mari arşi din ţară. Ministerul Sănătăţii anunţă un deces şi şapte persoane rănite.

Radu Ţincu, medic ATI la Floreasca, a declarat, la Digi 24, că la spital a fost declanşat Planul Alb, personalul fiind mobilizat de la domiciliu pentru a întări liniile de gardă şi a face faţă acestui eveniment. Astfel, cadrele medicale vor veni de acasă pentru a elibera locul şi să gestioneze numărul suplimentar de victime.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa, Mihail Gheorghe, a declarat pentru News.ro că la 10 minute de la explozia  care a fost anunţată la ora 19:03, şapte echipaje de la SAJ Dâmboviţa au fost trimise la faţa locului.

Citeste si...  Turistă din Israel, agresată în Parcul Cișmigiu din Capitală. „Nimeni nu a intervenit”

Cadrele medicale de la Staţia de ambulanţă Răcari, care au ajuns la faţa locului la 10 minute de la anunţul privind prima deflagraţie, au raportat că, la scurt timp, a avut loc o a doua deflagraţie.

”În prezent, după datele pe care le avem până acum sunt opt victime care sunt transportate la spital, patru cu arsuri de gradele trei şi patru. Şapte dintre răniţi sunt duşi la spitale în Bucureşti, unul singur este transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte”, a arătat el.

Parteneri

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img