Despăgubirile plătite în 2024 de companiile de asigurări pe baza polițelor RCA au înregistrat o creștere de 38%, ajungând la peste 4,7 miliarde de lei, conform unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
La această sumă se adaugă despăgubirile achitate de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care au crescut cu aproximativ 48%, dar și rezervele constituite de asigurători conform reglementărilor în vigoare. Astfel, valoarea totală a despăgubirilor pentru asigurările RCA se ridică la aproximativ 7,9 miliarde de lei.
Creștere alarmantă a despăgubirilor RCA. Peste 7,9 miliarde de lei plătite pentru daunele rutiere în 2024
În medie, aproape 8 din fiecare 10 lei încasate din primele RCA sunt destinate acoperirii daunelor rezultate din accidentele rutiere și constituirii rezervelor necesare. Pe lângă aceste costuri, companiile de asigurări trebuie să suporte taxe și contribuții legale (inclusiv cele către FGA), cheltuieli pentru distribuția polițelor, administrarea acestora și altele.
UNSAR subliniază și faptul că o problemă majoră o reprezintă creșterea frecvenței accidentelor rutiere. Astfel, în 2024, numărul dosarelor de daună RCA a crescut cu 30%, depășind pragul de 426.190, evidențiind din nou nivelul ridicat al accidentelor din România.
„În acest context, industria de asigurări subliniază importanța intensificării acțiunilor de educație și prevenție rutieră și salută adoptarea de către Camera Deputaților a proiectului de lege care instituie Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere. Conform legii adoptate, în fiecare an, a treia săptămână din luna mai va fi dedicată organizării Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere. Scopul: creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare a tuturor participanților la trafic, de la șoferi și pietoni, la autorități și societate civilă. O altă măsură importantă este ajustarea corespunzătoare a Legii 132/2017 privind RCA, în beneficiul persoanelor păgubite și al deținătorilor de mașini care să asigure un plus de stabilitate pieței de asigurări – mai ales că prețul poliței RCA este influențat semnificativ de costul cu despăgubirile plătite’”, se mai spune în comunicatul de presă.


