Country Garden, cel mai mare dezvoltator de proprietăţi private din China, avertizează că riscă să intre în incapacitate de plată

Country Garden a înregistrat o pierdere netă de 48,9 miliarde de yuani (6,72 miliarde dolari) între ianuarie şi iunie, faţă de o pierdere netă de 6,7 miliarde de yuani în a doua jumătate a anului 2022 şi un profit net de 612 milioane de yuani în prima jumătate a lui 2022 .

Rezultatele vin în momentul în care autorităţile chineze iau măsuri pentru a relansa piaţa imobiliară cu probleme, care reprezintă aproximativ un sfert din economie.

Necazurile sectorului imobiliar au ridicat temeri că ar putea avea un impact destabilizator asupra unei economii deja slăbite de creşterea şomajului şi scăderea cererii.

Sectorul imobiliar a înregistrat multe neplăţi ale datoriilor companiilor, de la sfârşitul anului 2021, rezultând locuinţe nefinalizate şi furnizori şi creditori neplătiţi.

Stresul de lichiditate de la Country Garden a devenit public luna aceasta, după ce compania a ratat două plăţi de cupoane în dolari, pe care dezvoltatorul le-a confirmat pentru prima dată miercuri, şi a încercat să prelungească rambursarea obligaţiunilor private onshore, adâncind temerile de contagiune.

”Dacă performanţa financiară a grupului continuă să se deterioreze în viitor, grupul s-ar putea să nu îşi poată îndeplini obligaţiile financiare ale acestor împrumuturi, ceea ce poate duce la neplata acestor împrumuturi şi neîndeplinirea în mod încrucişat în anumite alte împrumuturi”, a spus dezvoltatorul într-o declaraţie depusă la autoritatea de reglementare financiară.

Acesta a adăugat că va lua în considerare măsuri de gestionare a datoriilor pentru a face faţă datoriilor externe rămase, care urmează să fie scadente până la sfârşitul lunii iunie a anului viitor, inclusiv negocieri cu băncile onshore privind reînnoirea şi extinderea împrumuturilor existente.

Country Garden a declarat că veniturile sale în prima jumătate a anului au crescut cu 40% faţă de anul precedent, dar costul vânzărilor a crescut cu 73%, în timp ce datoriile totale au rămas neschimbate de la sfârşitul anului 2022, la 1.400 miliarde de yuani.

Citeste si...  Spionajul american estimează că 315.000 de militari ruşi au fost răniţi sau ucişi de la începutul Războiului din Ucraina

Datoriile sale purtătoare de dobândă au scăzut la 257,9 miliarde de yuani, din care 108,7 miliarde de yuani ar urma să fie scadente în 12 luni, în timp ce compania avea numerar total de 101,1 miliarde de yuani la sfârşitul lui iunie.

”Compania simte remuşcări profunde pentru performanţa nesatisfăcătoare”, se spune în raport.

Unii creditori offshore ai Country Garden sunt în discuţii cu o firmă de avocatură din New York şi iau în considerare opţiuni, inclusiv cele legale, prin formarea unui grup în cazul în care compania încearcă să-şi restructureze datoria.

Kobre & Kim LLP a declarat miercuri pentru Reuters că a avut discuţii cu creditori interesaţi să formeze un grup şi să îşi cântărească opţiunile, inclusiv unii specializaţi în credite în dificultate şi cu experienţă în utilizarea strategiilor de îmbunătăţire a valorii în cazurile de restructurare a datoriilor.

Miercuri dimineaţa, Country Garden a anunţat că va emite noi acţiuni, în valoare de 270 de milioane de dolari HK (34,4 milioane de dolari), unei unităţi de investiţii a producătorului Kingboard Holdings) din Hong Kong, ceea ce i-ar reduce împrumutul restant acordat de unitate la 1,6 miliarde de dolari HK.

Compania a spus că acest lucru va ajuta ”la păstrarea resurselor de numerar… şi la reducerea nivelului de angrenare”.

Mulţi dezvoltatori chinezi au înregistrat până acum pierderi sau scăderi ale profitului pentru prima jumătate a anului, pe măsură ce vânzările la nivel naţional s-au diminuat.

China Resources Land, susţinută de stat, a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe privind veniturile, că se aşteaptă ca vânzările de locuinţe din acest an să rămână constante faţă de anul trecut sau să înregistreze o mică scădere, deoarece cererea scade pe termen lung.

Citeste si...  Oprea: FMI vine într-o vizită pe care o face în fiecare an, normală. Vor întocmi un raport asupra situaţiei României, cu lucrurile bune, cu lucrurile mai puţin bune care se întâmplă în economia românească

Compania a adăugat că numărul de vizitatori la showroom-urile sale de vânzări a continuat să scadă în august.

China Resources Land a fost unul dintre puţinii dezvoltatori care au înregistrat o creştere a profitului în prima jumătate a anului. Profitul său net a crescut cu 30% faţă de un an mai devreme.

 

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img