Costul vieții este scăzut în România față de UE, însă veniturile rămân printre cele mai mici

Costul vieții este scăzut în România față de UE, potrivit celor mai recente date oficiale, care arată că țara noastră rămâne una dintre cele mai ieftine din Europa. Cheltuielile esențiale, precum întreținerea locuinței, utilitățile sau transportul, sunt semnificativ mai mici decât media Uniunii Europene, ceea ce face ca traiul zilnic să fie, în ansamblu, mai accesibil comparativ cu alte state membre.

Costul vieții este scăzut în România față de UE la majoritatea bunurilor și serviciilor

Dacă media europeană este luată drept reper, bunurile și serviciile din România sunt cu aproximativ 36% mai ieftine. Un coș standard de produse alimentare și băuturi nealcoolice, care costă în medie 100 de euro la nivelul Uniunii, ajunge la doar 78 de euro pentru români. Prin comparație, același coș costă 84 de euro în Slovacia și 87 de euro în Polonia, în timp ce în Luxemburg și Danemarca prețurile depășesc cu peste 20% media UE.

La capitolul cheltuieli pentru administrarea locuinței, precum apă, electricitate și gaze, România se situează la aproximativ 50% din media Uniunii Europene, la un nivel similar cu Polonia. State precum Croația și Bulgaria au costuri chiar mai mici, în timp ce Irlanda se află la polul opus, cu cele mai ridicate cheltuieli din această categorie.

Costul vieții este scăzut în România față de UE, dar veniturile rămân reduse

În ciuda prețurilor mai mici, nivelul veniturilor continuă să fie o problemă majoră. România a înregistrat în 2024 un PIB pe locuitor de 77% din media UE, apropiat de cel al Ungariei, însă diferența față de economiile dezvoltate rămâne semnificativă. Costurile reduse sunt strâns legate de salariile mici și de o productivitate sub media europeană, iar inflația ridicată face ca prețurile să crească adesea mai repede decât veniturile.

Citeste si...  Residentialist.ro: Cum evoluează piața rezidențială din București – de la apartamente moderne la case cu potențial de investiție

Economistul Radu Nechita subliniază că principalul câștig al României este apropierea treptată de media Uniunii Europene, după ce procesul de convergență a pornit de la un nivel de doar 20%. Totuși, datele Eurostat arată că România se află în continuare printre țările cu cele mai mici salarii din Europa, cu un venit anual brut de aproximativ 21.100 de euro, mult sub media UE de 39.800 de euro. Sub acest nivel se mai află doar câteva state din regiune, în timp ce Luxemburg, Danemarca și Irlanda conduc clasamentul salariilor.