Controale ANAF la nunți. Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, a ieșit marți la rampă cu o veste liniștitoare pentru tinerii însurăței: statul nu se va băga în darul de nuntă, în buchetul miresei și nici în sarmalele din meniu. În schimb, ANAF promite o aplicație magică, inspirată din Grecia, prin care românii își pot verifica bonul fiscal direct de pe telefon, să vadă dacă friptura și tortul miresei au fost fiscalizate corect.
Controale ANAF la nunți – asta va face ANAF pentru combaterea micii evaziuni
Întrebat ce face instituția pentru combaterea micii evaziuni, Nica a explicat că inspectorii antifraudă sunt cu ochii pe restaurante și saloane, dar nu ca să strice nunți și botezuri, ci doar ca să se asigure că o parte din banii de dar ajung, măcar indirect, la buget. „Ne uităm la ce cumpără fiecare”, a spus el senin, de parcă ar fi cel mai normal lucru ca statul să știe până și câte ținute și-a cumpărat nașa pentru noaptea nunții.
Șeful ANAF mai spune că nu vrea să strice nunți sau botezuri. Doar le monitorizează prin E-factura și speră ca românii să-și transforme mesele festive în adevărate sesiuni de training fiscal.
foto: https://www.freepik.com/


