Compania românească de inginerie și tehnologie Simtel Team a investit 6 milioane de lei într-un spațiu logistic în Prahova. „Vom diminua timpii de transport și distanțele de livrare cu cel puțin 15%” / O clădire va găzdui producție de roboți industriali

Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie, anunță că a finalizat o investiție de aproximativ 6 milioane de lei într-un nou spațiu logistic, în Băicoi, județul Prahova, care devine un hub de aprovizionare pentru toate activitățile derulate de grup, se arată într-un comunicat de presă al companiei. O clădire va găzdui producție de roboți industriali.
„Dezvoltarea accelerată a companiei a impus o reconsiderare a tot ceea ce înseamnă fluxurile de achiziții, aprovizionare și depozitare a materialelor necesare desfășurării în condiții optime a activităților noastre zilnice. Una dintre cele mai importante componente este cea reprezentată de spațiile logistice pe care le utilizăm. Astfel, în vederea eficientizării activității companiei, a fost necesară dezvoltarea unui spațiu logistic nou și modern, care să răspundă tuturor cerințelor noastre la nivel de logistică și aprovizionare, atât pentru perioada actuală, cât și în următorii ani. Prin intermediul noii facilități de depozitare, vom diminua timpii de transport și distanțele de livrare cu cel puțin 15%, comparativ cu situația din prezent și, de asemenea, vom optimiza durata de stocare a echipamentelor”, a declarat Mihai Tudor, CEO al Simtel Team.
Noul spațiu logistic al Simtel este construit pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați și este alcătuit din două clădiri, un spațiu exterior acoperit și platforme betonate. Depozitele construite au o suprafață totală de 1.300 de metri pătrați, iar platformele betonate de aproximativ 5.000 de metri pătrați. De asemenea, una dintre cele două clădiri a fost amenajată pentru a putea găzdui viitoarea linie de producție roboți industriali dezvoltați de Agora Robotics, companie în care Simtel deține o participație de 51%.
Investiția în spațiul logistic de la Băicoi a inclus achiziționarea terenului, amenajarea acestuia obținerea tuturor autorizațiilor, construirea clădirilor, instalarea utilităților și achiziționarea utilajelor necesare în vederea operării acestuia. Investiția a fost realizată din resurse financiare proprii și finanțare bancară.
Odată cu lansarea viitoarei linii de producție roboți industriali, Simtel vizează extinderea echipei cu personal recrutat din cadrul comunității locale.
Simtel Team este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău.. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din iulie 2021, iar în prezent, are o capitalizare de piață de aproximativ 310 milioane de lei.

Citeste si...  Grupul austriac Raiffeisen, cu expunere seminificativă pe piața Rusiei, a obținut în trimestrul IV al anului trecut un profit mai mult decât dublu

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img