Vicepreşedintele TSD Olt, Bogdan Mihuţi, este cel care îi ia locul lui Adrian Chesnoiu, pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor.
-articolul continuă după recomandare-
Anunţul a fost făcut, luni după-amiază, prin intermediul unui comunicat remis de PSD Olt.
„Colegul nostru, Adrian Chesnoiu, și-a anunțat, în cadrul conferinței de presă de astăzi, retragerea de pe lista candidaților pentru alegerile parlamentare.
Este o decizie asumată și responsabilă pe care i-o respectăm. A arătat, prin acest gest, cât de mult contează pentru el echipa din care face parte. De asemenea, a explicat pe larg, atât în cadrul conferinței de presă, cât și pe pagina personală de Facebook, motivele deciziei și îi mulțumim pentru un gest de onoare, pe care nu mulți l-ar fi luat în considerare.
În consecință, organizația municipală a PSD Caracal propune, pentru locul eligibil pe lista de candidați la Camera Deputaților, pe Bogdan Florian Mihuți, un tânăr apreciat de comunitate, care a trecut prin toate etapele profesionale și politice și care va asigura reprezentativitatea unei organizații puternice.
Bogdan, vicepreședinte al TSD Olt, ocupă poziția a treia pe lista pentru Camera Deputaților, demonstrând astfel încrederea noastră în vocea tinerilor.
Am avut grijă ca fiecare regiune din județul Olt să fie reprezentată de oameni serioși și profesioniști, care sunt pregătiți să muncească în Parlament pentru a apăra interesele județului nostru.
Programul nostru pentru Olt rămâne neschimbat și este dedicat dezvoltării durabile și modernizării tuturor comunităților locale”, se arată în comunicatul PSD Olt.
Adrian Chesnoiu a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de preşedintele Marius Oprescu, că a decis să se retragă de pe lista de candidaţi ai PSD Olt pentru Camera Deputaţilor. Adrian Chesnoiu a explicat care sunt motivele pentru care a decis să facă un pas în spate şi să renunţe la locul eligibil de pe lista de candidaţi ai PSD Olt.
„Evenimentele din ultima săptămână m-au determinat să îmi retrag candidatura la alegerile din acest an pentru Camera Deputaților.
Prin retragerea mea de pe listele de candidați la alegerile parlamentare din acest an, vreau să le smulg adversarilor ”arma redutabilă” (așa cum își imaginează ei) de discreditare a echipei PSD și aștept să văd oferta lor de proiecte pentru dezvoltarea României.
Nu vă lăsați intimidați cu teme superficiale care nu au legătură cu viitorul nostru. Viitorul este despre noi, românii, despre calitatea vieții noastre, despre șansa firească de a trăi la noi în țară, guvernați de o Echipă care vine cu proiecte durabile și care a demonstrat că poate guverna eficient!
Vreau să le mulțumesc celor peste 95 de primari PSD din județul Olt care mi-au acordat votul lor de încredere pentru candidatura la parlamentare, președintelui Marius Oprescu, echipei PSD Olt, domnului primar Ion Doldurea și minunatei echipe(familii) politice de la Caracal pentru toată susținerea lor, cu promisiunea că vom continua în Echipa care contează!
Le urez succes colegilor mei, îmi doresc ca votul dumneavoastră să se îndrepte către Partidul Social Democrat pentru că reprezintă calea sigură pentru dezvoltarea României și vă asigur totodată că rămân același luptător pentru interesele locuitorilor județului Olt și ale tuturor românilor!”, a declarat Chesnoiu.
Acum, lista candidaţilor PSD este următoarea:
Camera deputaților
1. Marius Iancu
2. Florin Barbu
3. Bogdan Mihuţi
4. Liviu Voiculescu
5. Ionuț Ivan
6. Florin Ciocan
7. Mariana Leanca
8. Alexandru Berechet
Senat
1.Paul Stănescu
2. Siminica Mirea
3. Emil Albotă
4. Corina Sulger
5. Răzvan Bățăgui