Cinci traficanţi de droguri din Dolj, arestaţi preventiv. Vindeau doza de cocaină cu 450 lei

Patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 21 și 29 de ani, traficanţi de cocaină din judeţul Dolj, au fost arestaţi preventiv, în urma unor percheziţii desfăşurate de poliţişti şi procurorii DIICOT.

În cadrul acțiunii, au fost puse în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, fiind descoperite şi ridicate cantităţi de cocaină, tablete având ca substanţă activă alprazolam, cântare de precizie, obiecte purtătoare de urme, 46 de cartuşe cu glonţ şi 7 telefoane mobile.

Anchetatorii susţin că patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 21 și 29 de ani, din judeţul Dolj, sunt bănuiţi că, pe parcursul anului 2023, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi procurat, deținut  și vândut cocaină (drog de mare risc) unor consumatori din județul Dolj, cu prețul de 450 de lei pentru o doză.

Cele cinci persoane au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T – S.T. Craiova a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic intern de droguri de mare risc, în formă continuată.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de  arestare preventivă a celor cinci persoane, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

La activități au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Citeste si...  Ciobanul din Dolj care a ucis un om, în timp ce sacrifica un miel, reţinut de poliţişti. Totul ar fi pornit de la un conflict dintre cei doi

Parteneri

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img