CFR Călători avertizează: riscul de intrare în incapacitate de plată este real

CFR Călători funcționează în prezent cu un buget de supraviețuire, nu de dezvoltare, și deși nu se află în pericol de faliment sau de suspendare a circulației trenurilor, compania riscă să ajungă în incapacitate de plată. Avertismentul a fost lansat de directorul general, Traian Preoteasa, într-o conferință de presă susținută joi.

CFR Călători avertizează: riscul de intrare în incapacitate de plată este real

„Comunicatul nostru, pe care l-am dat cred că vineri a indus în spațiul public niște elemente care nu au legătură cu realitatea. În primul rând, nu va intra în faliment CFR Călători, nu va opri traficul. Dacă se citea foarte atent materialul spunea că există posibilitatea de a intra în incapacitate de plată. Nu s-a spus nicăieri că va intra sau nu va intra. (…) Și de unde a plecat acest material? Cu o zi înainte sau două zile înainte am primit o notificare de la furnizorul de motorină, la care avem o datorie de aproape 100 de milioane de lei, că nu ni se va mai livra motorina. De asta am spus că există posibilitatea de a se opri și o parte din trafic. Nu s-a oprit deocamdată, dar riscul există în continuare”, a explicat Preoteasa, transmite Agerpres.

În contextul pregătirii bugetului pentru anul 2025, directorul companiei a cerut alocarea unei sume echivalente cu execuția bugetară din anul precedent. Solicitarea vine în condițiile în care modificările aduse prin Ordonanța „Trenuleț” au condus la pierderi de aproximativ 250 de milioane de lei, provenind din facilitățile oferite anterior studenților.

„Ni s-au alocat prin bugetul de stat 2,135 miliarde de lei. Nu au fost la nivelul execuției, dar eram mulțumit cu această cifră. Numai că bugetul de venituri și cheltuieli se face în concordanță cu o filă de buget emisă de Autoritatea de Reformă Feroviară. (…) Imediat după emiterea Legii bugetului de stat, Autoritatea de Reformă Feroviară trebuia să înainteze un act adițional cu compensația unitară pentru fiecare operator feroviar de călători. Anul trecut compensația unitară era în valoare de 44,73 lei pe tren-km și am căzut de comun acord ca anul acesta să avem o compensație conform Ordonanței Trenuleț indexată cu rata inflației și s-a ajuns la 47,4 lei pe tren-km. Mi s-a dat o hârtie sub semnătura președintelui ARF că asta e suma pe care să formăm bugetul nostru de venituri și cheltuieli și l-am făcut, cu un exercițiu cu profit de 15 milioane de lei venituri și cheltuieli. Nici în ziua de astăzi nu avem semnat acest act adițional pe 47 de lei și ni se plătește o compensație unitară de 33 de lei. 33 de lei a fost în anul 2022 compensația unitară. De atunci, energia electrică și motorina aproape s-au dublat, a intrat în aplicare Legea statutului feroviar care ne obligă să ducem salariile angajaților CFR în funcție de salariul minim pe economie indexat cu indici din lege”, a explicat șeful companiei.

Acesta a punctat că toate cheltuielile sunt impuse de reglementări legale, însă aplicarea completă a statutului feroviar nu a fost posibilă din cauza limitărilor bugetare.

Citeste si...  Procurorii din CSM au respins cercetarea disciplinară a magistratului Liviu Lascu, acuzat că a făcut politică pe Facebook

În ceea ce privește cheltuielile lunare, Preoteasa a precizat că acestea ajung la 365 de milioane de lei, sumă care trebuie acoperită din încasările din bilete și compensațiile primite de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

„Taxa de utilizare a infrastructurii către CFR SA este de 60 de milioane de lei. La ANAF avem 80 de milioane, energia ne costă 40 de milioane, salariile nete – 80 de milioane, motorina – 30 de milioane, la care se adaugă alte datorii”, a detaliat acesta.

Diferențele dintre compensația promisă și cea efectiv plătită generează lunar un deficit de aproximativ 50 de milioane de lei, acumulând în ultimele luni datorii de peste 350-400 de milioane.

„La nivelul compensației de 33 de lei, suma care ne vine de la ARF este de 135 de milioane de lei, din suma aprobată și transmisă de dânșii de 185 de milioane. Dat fiind că anul acesta nu s-a plătit deloc compensația la 185 de milioane, s-a făcut această diferență de 50 de milioane lunar cu care nu am putut să închidem datoriile. 50 de milioane adunate în ultimele 3-6 luni, se duc la vreo 350 – 400 de milioane. Asta este datoria și de aici a venit datoria lui CFR Călători către furnizori astăzi”, a susținut Preoteasa.

În acest moment, compania se află în plin proces de audit pentru a analiza problema subcompensării din perioada 2020–2024. Suma estimată: 1,8 miliarde de lei.

„Am efectuat un audit vis-a-vis de compensarea lui CFR Călători pe anii 2020 – 2024 și a ieșit că această subcompensare a fost la nivelul sumei de 1,8 miliarde lei. (…) Ni s-a spus de către Consiliul Concurenței că nu poate lua în considerare această evaluare pentru că firma am achiziționat-o prin SEAP (…) și ne-a recomandat să facem (evaluarea, n.r.) cu o firmă din Big Four. În acest moment este în derulare un audit, un test al creditorilor prudent printr-o firmă din Big Four și probabil că vom primi răspunsul și toată analiza spre sfârșitul lui iunie, o vom face publică la acel moment. Nu știu dacă va fi mai mare, dar este o sumă de aproape 2 miliarde de care CFR Călători a fost văduvită în ultimii 4 ani tocmai prin această subcompensare care se pare că va continua. Dacă ARF nu va semna acel adițional în care să ajungem la 47,4 lei compensația unitară și va continua cu acest 33, da, există foarte mare risc de a intra în incapacitate de plată, tocmai pentru că furnizorii nu vor mai livra. (…) Am fost acuzați ca avem 3 șefi de tren sau 3 conductori, că e o risipă fantastică la CFR Călători. Nu știu de unde a luat ARF aceste cifre și aceste date, nu ne-a consultat, dar, în schimb, întârzie punerea în aplicare a actului adițional. Suntem exact în începutul lunii iulie și noi mergem pe 1/12 din compensația de anul trecut, ceea ce este inacceptabil”, a avertizat directorul general.