Ceremonie de comemorare a victimelor de la 11 septembrie 2001, la Baza NATO Deveselu

Militarii americani de la Baza NATO Deveselu au comemorat 22 de ani de la atentatele teroriste asupra mai multor puncte din SUA .

Soldaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria celor care şi-au pierdut viaţa acum peste două decenii.

„Astăzi se împlinesc 22 de ani de la evenimentele care au avut loc la 11 septembrie 2001. În această dimineață, militarii Naval Support Facility Deveselu și Bazei 99 s-au adunat pentru un moment de reculegere în amintirea primilor respondenți și a nenumăratelor persoane curajoase ale căror vieți au fost luate în acea zi. Nu vom uita niciodată”, se arată pe pagina de Facebook a Bazei.

Atacurile de la 11 septembrie 2011 s-au soldat cu 2.977 de morţi – cel mai sângeros atac străin din istorie comis pe teritoriul american. Bilanţul l-a depăşit pe cel de la Pearl Harbor, din 1941, soldat cu 2.403 de morţi în rândul americanilor. Peste 6.000 de oameni au fost răniţi în atentatele din 11 septembrie.

Cea mai tânără victimă a fost Christine Lee Hanson, în vârstă de doi ani, care a murit într-unul dintre avioane împreună cu părinţii ei Peter şi Sue.

În următoarele două decenii, Washingtonul a desfăşurat mai multe operaţiuni de combatere a terorismului.

Comemorările din acest an au un gust de victorie şi răzbunare, după ce, la 2 august, şeful Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, a fost ucis.Cel care a preluat şefia Al-Qaida în 2011, după uciderea lui Ossama Ben Laden în Pakistan, era considerat unul dintre „creierii’ atentaelor de la 11 septembrie.

Egipteanul, de negăsit de peste zece ani, era unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume şi pentru prinderea lui era oferită o recompensă de 25 de milioane de dolari.

Citeste si...  Un copil de 10 ani a fost accidentat de o autospecială de poliţie

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată