CEO-ul Euroins România: Identificăm toate mijloacele legale în România și în alte jurisdicții pentru a contesta decizia de retragere a autorizației

Euroins România identifică în acest moment toate mijloacele legale în România și în alte jurisdicții pentru a contesta decizia Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației companiei, a declarat vineri CEO-ul Euroins Romania, Tanja Blatnik, într-un comunicat de presă.
Compania transmite că ASF ignoră două audituri independente, aflate în curs de desfășurare, și că autoritatea nu a răspuns unui raport Euroins care arată încălcarea legislației românești și europene de către echipa de audit a instituției. În plus, compania reclamă modul în care ASF a comunicat retragerea autorizației, în mass-media, pe surse.
Mesajul transmis de Tanja Blatnik:
„Euroins România este surprinsă de decizia Autorității de Supraveghere Financiară, care afectează milioane de români. Surpriza vine din faptul că ASF ignoră două audituri independente, aflate în curs de desfășurare, din partea BERD și a Autorității Europene de Reglementare EIOPA.
Aceste audituri se vor încheia la sfârșitul lunii martie, însă ASF a decis să le ignore, deși a fost informată în detaliu.
În acest moment, identificăm toate mijloacele legale în România și în alte jurisdicții, pentru a contesta această decizie și, implicit, pentru a apăra interesele financiare ale clienților noștri și a asigura stabilitatea financiară a pieței. Autoritatea de Supraveghere Financiară nici măcar nu a răspuns în mod oficial raportului nostru, în care am sesizat toate încălcările legislației românești și europene, pe care le-a comis echipa sa de audit, în raportul emis pe 2 februarie.
Autoritatea de reglementare, fără a ține cont de nicio bună practică stabilită în Uniunea Europeană, a ales să comunice joi seară, prin scurgere de informații către mass-media, înainte de orice comunicare oficială, în loc să stabilească o discuție profesională solidă cu conducerea Euroins și cu acționarii săi internaționali.
În prezent, luăm toate măsurile legale necesare pentru a proteja locurile de muncă ale celor 570 de angajați, relațiile excelente cu partenerii, interesele clienților, precum și investițiile acționarilor noștri și, în cele din urmă, stabilitatea pieței financiare.”
Reamintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat vineri într-un comunicat de presă că a retras autorizația societății de asigurări Euroins. Inițial, falimentul a fost anunțat pe surse.
Eurohold Bulgaria, acționarul majoritar al companiei de asigurări Euroins România, afirmă că decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de a retrage autorizația companiei și de a deschide procedura de faliment este „o preluare ostilă a activelor filialei din România” și că va contesta această decizie.

Citeste si...  Ford și partenerii săi sud coreeni aleg Canada pentru o fabrică de materiale pentru baterii de mașini electrice în valoare de 900 milioane de dolari

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img