Căţeluşi abandonaţi de o femeie pe o stradă din Slatina. Poliţia animalelor a aplicat o amendă

O femeie în vârstă de 54 de ani, din Milcov, a fost amendată de poliţişti după ce a abandonat doi căţeluşi, pe strada Banului din Slatina.

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizaţi, miercuri, în jurul orei 15.30, că o femeie ar fi abandonat două exemplare canine, pe strada Banului, din municipiul Slatina.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat femeia, în vârstă de 54 de ani, din comuna Milcov, care ar fi abandonat cele două exemplare canine.

„Femeia a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 6, alin. 2, lit. f) din Legea 205/2004 privind protectia animalelor, iar exemplarele canine au fost plasate într-un adăpost din municipiul Slatina”, transmite IPJ Olt.

Citeste si...  Alte două persoane din Olt au murit de gripă
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată