O adevărată catastrofă ecologică s-a produs la Praid, în județul Harghita, unde salinitatea râului Târnava Mică a atins valori comparabile cu cele ale Mării Negre. Situația alarmantă este cauzată de apele pârâului Corund, care spală Salina Praid și transportă o cantitate masivă de cloruri în râu.
Pești morți și castori plutind fără viață
Impactul asupra faunei este devastator. Peștii de apă dulce, obișnuiți cu un habitat cu salinitate scăzută, au murit în masă. Sutele de pești fără viață s-au adunat la mal, iar familii întregi de castori plutesc în derivă, fără suflare. Alte specii, mai norocoase, au găsit mici ochiuri de apă dulce și luptă pentru supraviețuire, transmite ProTV.
Localnic: „Peștii s-au retras acolo pentru că nu a ajuns salinitatea, e apa mai curată, au reușit să supraviețuiască. Au fost din toate speciile autohtone – mreană, scobar, porcușor – toate speciile.”
Salinitate-record: până la 14 grame de sare per litru
Specialiștii de la Apele Române au confirmat că salinitatea apei din Târnava Mică a atins aproximativ 14 grame de sare pe litru, nivel comparabil cu cel al Mării Negre, unde salinitatea variază între 10 și 13 grame/litru, în funcție de zonă.
Luci Ervin, director tehnic Apele Române: „Da, așa este, sunt comparabile măsurătorile. Astăzi avem în jur de 14 grame per litru de sare.”
Mircea Fechet, ministrul Mediului: „În Târnava Mică sunt depășiri semnificative ale concentrațiilor: sunt peste 1700 de miligrame la litru, asta înseamnă aproape de 10 ori capacitatea de gestionare a stațiilor de tratare.”
Poluarea ajunge și în Ungaria
Contaminarea cu cloruri nu se limitează doar la zona Praid. Vârful undei de poluare a trecut deja de Blaj și se îndreaptă prin râul Mureș spre Alba Iulia, urmând să iasă din România pe la Nădlac și să ajungă în Ungaria. Țara vecină a fost notificată oficial cu privire la această urgență ecologică.
Intervenții de urgență și riscuri geologice
Autoritățile au început instalarea a trei pompe industriale de mare capacitate pentru a extrage apele sărate din zonele critice ale salinei. Acestea pot evacua până la 600 de metri cubi de apă pe oră, echivalentul a 150 de litri pe secundă.
Totodată, specialiștii avertizează că infiltrațiile masive din salină au dus la creșterea sufuziunilor – goluri subterane care accelerează riscul de prăbușiri ale solului, ceea ce agravează și mai mult criza ecologică.
Zeci de mii de oameni fără apă curentă
Ca efect colateral al contaminării sursei de apă, peste 40.000 de locuitori din două orașe și mai multe comune din județul Mureș au rămas fără apă potabilă. Alimentarea cu apă se face provizoriu din cisterne.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: „Avem evacuări semnificative de apă puternic încărcată cu cloruri, care generează un dezastru ecologic și pune în dificultate multe comunități în aval. Această situație sperăm că va fi evitată de astăzi.”