Partidul Naţional Liberal a fost obligat să înlăture cele două afişe cu candidatul la primărie amplasate ilegal pe faţa sediului de pe bulevardul A.I. Cuza din Slatina (fostul Restaurant „Sâmbureşti”). Totodată, liberalii vor fi amendaţi cu suma de 50.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 115/2015.
Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală Nr. 1 Slatina a admis sesizarea Partidului Social Democrat (PSD) cu privire la faptul că pe faţa sediului de campanie al PNL din Slatina sunt amplasate afişe şi bannere ce nu corespund prevederilor Legii nr. 115/2015, referitoare la dimensiunea acestora
Potrivit prevederilor art.79 alin.5 şi 6 din lege, „un afiş electoral amplasat în locurile prevăzute la alin (1) nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură. În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1), afișajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deținătorilor”.
Or, potrivit măsurătorilor făcute de reprezentanţii Biroului Electoral Municipal, afișele PNL aveau următoarele dimensiuni: 1.500 mm pe o latură şi 1.800 mm pe o latură.
În plus, PNL Slatina nu a putut prezenta acordul proprietarului imobilului.
„Dispune înlăturarea celor două afişe electorale care nu respectă dimensiunile prevăzute de art. 79 alin (5) din Legea nr. 115/2015, de la locaţia amplasată în municipiul Slatina, bulevardul A.I. Cuza nr.5, jud. Olt de către Partidul Naţional Liberal – Filiala Olt”, se arată în hotărârea Biroului, care a fost cu nouă voturi „pentru” şi unul „împotrivă”. S-a opus hotărârii chiar reprezentantul PNL din Birou, Georgeta Mezdrea.
Liberalii pot depune contestaţie la Biroul Electoral Judeţean. După rămânerea definitivă a hotărârii, aceasta va fi comunicată Autorităţii Electorale Permanente (AEP) care va transmite Poliţiei să aplice o amendă. În acest caz, sancţiunea se ridică la 50.000 de lei.
Nu este prima dată când liberalii încalcă legea, în Slatina
În urmă cu o lună, liberalii din Slatina au amplasat ilegal pe domeniul public o masă pentru a strânge semnături în vederea candidaturii la primărie a preşedintelui PNL Slatina.
Masa respectivă este amplasată ilegal, pe domeniul public, în faţa sediului de campanie al PNL Slatina de pe bulevardul A.I. Cuza. Asta deşi municipalitatea le-a autorizat să desfăşoare această activitate pe platoul din zona Fântânii Speranţei, acolo unde sunt şi alte partide.
Mario De Mezzo şi adepţii săi au ignorat legea şi de această dată şi s-au proţăpit unde au vrut ei.