Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că se aşteaptă ca rectificarea bugetară să fie făcută după asumarea răspunderii pe ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare.
Oprescu şi-a exprimat speranţa că rectificarea va fi una pozitivă, iar primăriile din Olt vor primi fonduri suplimentare.
„În momentul de față nu să știe exact când se face rectificarea bugetară. Urmează ca în perioada următoare, așa cum a spus și premierul României, Marcel Ciolacu, să existe o ordonanță cu măsuri fiscale prin care vor fi reduse anumite cheltuieli bugetare prin asumarea răspunderii în Parlament. După asumarea răspunderii, când știm exact care sunt cheltuielile, pentru că ordonanța în momentul de față nu are o formă finală, probabil vom ști pe ce bani se bazează Guvernul României și bugetul României și atunci cu siguranță vom avea și o rectificare. Sperăm să fie pozitivă și UAT-urile să primească și ele bani”, a declarat Marius Oprescu.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, în urmă cu şase zile, că Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală şi cele pentru combaterea evaziunii.
„Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament. Nu mă sperie nimic! Nu voi ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem”, a spus premierul.
El a mai afirmat că trebuie să separăm apele şi românii să vadă cine vrea cu adevărat să facă reforme şi să ducă această ţară înainte şi cine se opune şi luptă pentru privilegii şi pentru bogaţi.
”Eu cred că aceasta este calea şi vă anunţ că voi merge înainte cu fermitate”, a declarat Ciolacu.