Bătălie internațională pentru fabricile de baterii. Conform superputerilor lumii, acesta este viitorul / Inclusiv România plănuiește o fabrică

Are loc o bătălie internațională pentru fabricile de baterii, conform celor mai importante superputeri ale lumii acesta este viitorul, a declarat Tamás Lánczi, în cadrul unei emisiuni difuzate de Radio Kossuth din Budapesta, scrie Hirado, potrivit Rador.
Politologul ungar a subliniat că prin expansiunea electromobilităţii vor fi necesare tot mai multe acumulatoare, astfel încât țările în care funcționează astfel de fabrici pot obține un avantaj economic.
Guvernul de la Budapesta se aşteaptă ca odată cu deschiderea fabricii de la Debreţin, până la sfârşitul deceniului Ungaria poate fi pe podiumul ţărilor europene în domeniul producţiei de baterii. Când fabrica de baterii din Debrețin va fi finalizată, bateriile cu litiu vor fi produse într-un sistem de înaltă tehnologie, sigur, şi vor fi folosite în vehiculele electrice. Aceasta va fi cea mai nouă fabrică a principalului producător de baterii din lume, iar în istoria Ungariei va fi cea mai importantă investiţie. Compania chineză CATL va construi această fabrică în apropierea oraşului Debreţin, pe o suprafaţă de peste 200 de hectare de teren, valoarea investiţiei fiind de trei mii de miliarde de forinţi. Fabrica va crea nouă mii de noi locuri de muncă.
Compania şi conducerea oraşului au ajuns la un acord în septembrie anul trecut în privinţa construirii acestei fabrici. Această investiţie verde a fost aprobată după o serie lungă de negocieri de doi ani și jumătate. Ministrul ungar de externe a precizat că a existat o mare competiție internațională pentru această investiţie.
„Este cea mai mare investiție care va fi realizată vreodată, de fapt, este egală ca mărime cu cele şapte mari investiții făcute vreodată în Ungaria. Este cea mai mare investiție care urmează să fie realizată vreodată în domeniul producţiei de acumulatoare electrice în Europa, de fapt, dacă mă uit mai bine, se numără printre cele mai mari cinci investiții verzi realizate în Europa în ultimii 10 ani, în diferite sectoare ale industriei”, a declarat Péter Szijjártó.
Compania chineză și-a deschis prima fabrică europeană în landul Turingia, Germania, care este la fel cu cea care urmează să fie construită în Debrețin. Potrivit ministrului german al mediului al Partidului Verzilor, acesta este un pas semnificativ spre mobilitatea durabilă.
Conform celor mai importante superputeri ale lumii, acesta este viitorul
În Statele Unite, în doi ani a fost anunțată construcția a 15 fabrici de baterii, iar astfel de fabrici funcționează și în Franța, Italia și Spania. Cea mai mare fabrică de acumulatoare din Europa se află în Polonia, dar și Cehia și România planifică să construiască fabrici similare.
Țările cu fabrici de acumulatoare vor avea un avantaj strategic în viitor, a subliniat politologul Tamás Lánczi, în cadrul emisiunii intitulate „Vasárnapi Újság” (Jurnal de duminică), difuzată de Radio Kossuth din Budapesta. Politologul a atras atenţia asupra faptului că din 2035 producția de motoare cu ardere internă se va încheia în Europa, iar de atunci doar mașinile electrice vor fi puse în vânzare.
„Va exista o cerere imensă pentru acumulatoare. Cel care dispune de fabrici de acumulatoare, cel care poate produce acumulatoare în cantităţi mari, şi astfel să-şi aprovizioneze propria piaţă şi Europa, se va afla într-o poziţie strategică. Cred că în străinătate mulţi sunt deranjaţi din cauză că nu este prima investiţie similară pe care a obţinut-o Ungaria, s-a mai întâmplat aşa ceva, deoarece cele mai moderne și avansate fabrici de baterii sunt aici”, a afirmat Tamás Lánczi.
Până acum, în 17 localități din Ungaria au apărut în principal producători asiatici de baterii. Un total de 20 de companii au investit peste 2.800 de miliarde de forinţi, aceste investiţii fiind sprijinite de statul ungar cu aproximativ 300 de miliarde de forinţi.
La Göd, judeţul Pesta, grupul Samsung construieşte o fabrică de acumulatoare. Compania a anunţat realizarea a trei investiţii, în valoare de aproximativ 800 de miliarde de forinţi. Lucrările se desfăşoară în forţă şi la Iváncsa din județul Fejér, unde investitorul este SK Innovation, tot din Coreea, care acum construiește o nouă fabrică în Ungaria, după cele două fabrici ale sale din Komárom, judeţul Komárom-Esztergom.
„Până în 2030, putem fi pe locul trei în producția europeană de baterii”, a afirmat secretarul de stat în Cabinetul premierului ungar, într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook. Csaba Dömötör a subliniat: investiţia de la Debreţin comportă avantaje uriaşe.
“Dacă investiţiile planificate se vor realiza, vom putea fi, chiar și ca țară cu 10 milioane de oameni, pe locul trei la producția de baterii până în 2030. Aceasta înseamnă multe mii de noi locuri de muncă și un punct de plecare solid în industria viitorului. Investiția CATL în Debrețin face parte din acest plan”, a subliniat secretarul de stat.
Conform planului, fabrica din Debreţin va începe producția în 2025.

Citeste si...  Adidas a raportat miercuri o pierdere mare în trimestru patru, după încetarea costisitoare a parteneriatului cu marca rapperului Kanye West

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img