Bătaie între muncitori români și nepalezi într-o fabrică de mobilă din Baia Mare

Bătaie între muncitori români și nepalezi într-o fabrică de mobilă din Baia Mare

Un scandal violent a izbucnit vineri seara într-o fabrică de mobilă din Baia Mare, unde mai mulți muncitori români și nepalezi s-au luat la bătaie chiar în unitatea de producție.

Potrivit primelor informații, conflictul a pornit de la un gest banal: un muncitor nepalez ar fi refuzat să îi dea unui coleg o cutie cu aracet. Disputa a degenerat rapid, iar în altercație au fost atrași și alți muncitori români și nepalezi.

Scenele violente au fost surprinse în interiorul fabricii, unde mai mulți angajați s-au lovit și s-au îmbrâncit, creând o situație tensionată în plin program de lucru.

Intervenția paznicilor și a poliției

Agenții de pază ai fabricii au intervenit imediat pentru a despărți muncitorii și au solicitat sprijinul poliției.

„Echipajele Poliției de la ordine publică au fost sesizate de o firmă de pază despre faptul că la o societate comercială din Baia Mare a izbucnit un conflict spontan între mai mulți angajați. La fața locului polițiștii au identificat persoanele implicate și au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tulburarea liniștii și ordinii publice”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș, citați de VasileDale.ro.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările în care a izbucnit conflictul și responsabilitatea fiecărei persoane implicate. În paralel, conducerea fabricii analizează măsuri disciplinare împotriva angajaților care au participat la bătaie.

Citeste si...  Consiliul Director al UZPR și-a început activitatea cu o nouă viziune