Potrivit ONU, fenomenul meteo El Nino ar putea crește temperaturile la noi recorduri. Specialiștii spun că este vorba despre un val de căldură, care va veni din Pacific și va afecta întreaga lume. Spre finalul anului când în SUA și Europa ar trebui să fie iarnă, vor fi temperaturi de vară.
Climatologii declară că El Nino este un fenomen natural, care duce la cuplarea circulației oceanice cu vânturile de deasupra suprafeței, conducând la apariția unor anomalii pozitive sau negative.
ENSO este prescurtarea pentru „El Niño Southern Oscillation”. Această regiune a Oceanului Pacific ecuatorial se schimbă între fazele calde și reci. De obicei, există o schimbare de fază la fiecare 1-3 ani.
Faza rece se numește La Nina, iar faza caldă se numește El Nino.
ENSO influențează semnificativ precipitațiile tropicale, modelele de presiune și schimbul complex dintre ocean și atmosferă. Aceste schimbări afectează circulația aerului în restul lumii, cu o oarecare întârziere,de aceea sunt posibile prognoze meteo pe termen lung.


