Avem nevoie de o Bancă Centrală?

de Octavian Bădescu

Fara a intra in prea multe detalii, ne vom limita la a afirma evidenta faptului ca actualul sistem monetar si bancar, ce are la baza moneda “fiat”, fara acoperire, care lasa la discretia cuiva anume generarea de bani (“pseudocapital”) si rata dobanzii este unul inechitabil si conduce la polarizare excesiva, pe mai multe paliere, la supraproductie si la devalorizarea continua a timpului si a capitalului oamenilor, obligati sa munceasca din ce in ce mai mult, fara a beneficia de productivitatea suplimentara generata de progresul societatii.

Pentru a corecta aceste efecte, trebuie corectate cauzele. Iar cauza principala consta in insasi modalitatea actuala de generare a banilor si de propagare a banilor in economie, cu o productie monopolizata practic de cativa indivizi.

Alternativa corect arhitecturata poate fi moneda cu acoperire in “timp” – cea mai valoroasa marfa din lume.

Banii nu trebuie sa fie creati de banci.

Banii nu trebuie sa fie creati de stat.

Bancile si statul sunt creatii ale oamenilor.

La inceput a fost barter-ul, prin care oamenii schimbau intre ei ceea ce le ramanea dupa autoconsum. Metalele si nu numai, pentru ca nu se uzau si puteau fi transportate in spatiu, au devenit acele marfuri care s-au impus ca bani. Dar banii au ramas sa reprezinte tot resursa economisita, ceea ce ramane dupa autoconsum, pentru a fi servi altor oameni.

Banii trebuie sa fie si sunt realmente creati de catre oameni, prin insasi existenta lor, in timpul pe care fiecare dintre acestia il petrec pe pamant. Nu de catre unul sau mai multi oameni, precum in cazul monedelor sau al criptomonedelor, ci de catre toti.

Oamenilor le-au fost lasate la dispozitie resursele naturale oferite de catre Dumnezeu, resurse pe care sa le obtina, sa le transforme si sa le consume, platind pentru acestea tocmai cu timpul care le-a fost pus la dispozitie, prin consumul sau.

Oamenii, timpul lor si restul resurselor naturale prelucrate si consumate de oameni in acest timp al vietii lor – toate sunt creatia lui Dumnezeu, deci “banii” cu acoperire in resursa de timp a oamenilor sunt creatia lui Dumnezeu sau, oricum, pentru necredinciosi, nu a cuiva anume.

Este necesar a reveni la ordinea fireasca a lucrurilor, in caz contrar insasi civilizatia actuala fiind sub semnul intrebarii, intrucat inechitatile crescande pot degenera si in violenta.

Cum poate functiona in practica un astfel de sistem monetar complementar sau alternativ, ce pune oamenii in centrul sau si care maximizeaza posibilitatile egalitatii de sanse?

Sa facem un exercitiu de imaginatie.

Fiecare om care opteaza pentru a utiliza acest sistem va avea creat un cont unic, identificat prin CNP.

La crearea contului, respectivul om va avea inscris in cont numarul de minute petrecute pe pamant. Spre exemplu, nou-nascutul de o zi va avea in cont 1.440 de minute, bebelusul de 1 an cca 526.000 minute, iar un om de 70 de ani va avea inscrise, teoretic, 37,8 milioane de minute. Acestea sunt veniturile automate, care nu vor avea nicio utilitate sau semnificatie atat timp cat persoana ar trai exclusiv din autoconsum si nu va apela la resursele naturale si de timp ale altora, ceea ce este extrem de improbabil. Prin urmare, va exista mereu un transfer de “minute convertibile” (expresia monetara a timpului) intre oameni, intrucat cu totii avem nevoie unii de altii. Insa pretul propriului timp si-l poate stabili fiecare, pretul final fiind un raport cerere-oferta.

In fiecare minut, cu fiecare minut trecut, fiecare cont va evidentia aceasta, contul fiecaruia va creste cu cate o unitate. In ziua mortii, contorul individual se va opri.

Masa monetara a comunitatii va reprezenta numarul total de minute inscrise si aflate in posesia si la dispozitia celor care au petrecut respectivul timp pe pamant. Dupa atingerea maximului, aceasta va ramane relativ constanta.

Obiectivul reprezentarii monetare a timpului este sa serveasca ca mijloc de plata pentru bunuri si servicii create de catre altii cu propriul lor timp, insa consumate de catre noi. Sa serveasca ca mijloc de pastrare a valorii, cantitatea fiind corelata cu evolutia resurselor care stau la baza acoperirii monedei – in speta, timpul trecut si capitalizat al oamenilor.

Practic, cei care isi vor folosi propriul timp in beneficiul altor oameni, fiindu-le utili, vor primi in cont expresia monetara a pretului timpului lor si vor putea cumpara bunuri si servicii, timpul altora, in viitor. Valoarea timpului va depinde de piata libera, de utilitatile individuale percepute si de momentul prestatiei/schimbului. Aceasta intrucat fiecare om are dreptul de a incerca a-si “vinde” altora propriul timp (impreuna cu abilitatile si competentele dobandite in trecut) la ce pret considera.

Citeste si...  Kuleba: Rusia folosește arsenalul său de război hibrid împotriva României și în special împotriva Moldovei

Unii se pot intreba de ce un copil de 10 ani ar fi justificat sa adune totusi reprezentari monetare ale timpului propriu, bani, in cont, din moment ce el nu presteaza o activitate utila altora pentru a primi banii ca recompensa a muncii?

Problema actualului sistem este tocmai considerarea “muncii” si nu a “timpului” (in integralitatea sa), ca factor de productie.

Potrivit dictionarului, notiunea de “factor de productie” cuprinde “totalitatea mijloacelor materiale si imateriale si a activitatilor care contribuie la producerea de bunuri si servicii”, “resurse si disponibilitati, elementele de intrare in procesul de productie, din care rezulta bunuri economice”.

Insa timpul, abilitatile si cunostintele oamenilor, pe care acestia le pun in slujba altora in cele 8 ore ale unei zile de munca nu se rezuma la aceste 8 ore. Cele 8 ore de “munca” nu au venit din neant. Omul nu a aterizat din cer, deja matur si calificat, intr-o zi de luni la ora 8, la locul sau de munca. Cele 8 ore de prestatie efectiva sunt rezultatul tuturor orelor petrecute de respectivul om in prealabil pe pamant, in care a consumat resurse ale parintilor, ale societatii plus resursele proprii de timp alocat formarii. El a acumulat “capital” pe tot parcursul vietii sale, eventual a consumat din el deja petru a achita (direct sau prin parinti) resursele altora consumate in beneficiul sau si va acumula capital in continuare, automat si de la ceilalti (din timpul dedicat acestora), capital din care va cheltui, mai mult sau mai putin decat propria contributie. Iar cand nu va fi util altora, fie nu va consuma mai mult decat cresterea automata a soldului propriului cont, fie va consuma din rezerve anterior create, prin amanarea consumului propriu proportional cu utilitatea generata tertilor.

Prin urmare, contravaloarea timpului efectiv de munca ar trebui sa aiba in vedere si intregul timp anterior, plus – binenteles – intregul timp prezent (inclusiv cel indispensabil pentru hrana si odihna).

Din cele 1.440 de minute monetizate zilnic ale bebelusului de 1 an, parintii i-ar putea achizitiona cele necesare cresterii, nefiind nevoiti sa isi mai imparta aceeasi recompensa monetara primita ca urmare a alocarii timpului lor pentru beneficiul altora. Ar reprezenta utilitatea celorlalti pentru evolutia bebelusului, parintii care sunt respensabili putand opta sa foloseasca sau nu acesti bani. Natalitatea ar putea sa nu mai fie astfel atat afectata de aspectul financiar, tema banilor ar fi un subiect mai slab de discordie in familii. Iar somalezul si norvegianul ar beneficia in viata de sanse mai egale decat acum.

Conceptele de “pensie”, de “varsta de pensionare”, de “contributie pentru pensie”, toate ar deveni mult mai flexibile, fiecare fiind in masura sa decida daca si cand inceteaza total sau partial in a-si aloca timpul, abilitatile si competentele in beneficiul altora, precum si pretul de la acel moment al respectivului timp. Sistemul actual aduce prejudicii majore majoritatii, care nu mai beneficiaza de cat a contribuit, mai ales ca putere de cumparare, numai la pilonul de pensii de stat contribuabilul fiind prejudiciat cu zeci de mii de euro intr-o viata, valoarea nominala si puterea de cumparare fiind mult diminuate comparativ cu momentul contributiei.

Printr-un astfel de sistem, natural dealtfel, un minim de venituri constante vor avea si varstnicii, contul putand fi suplimentat atat de diferentele de utilitate si de consum proprii, cat si de monetizarea acumularilor anterioare – personale sau ale antecesorilor.

A se aloca automat cate o unitate monetara fiecaruia la acelasi interval de timp si continuu nu va genera vreo inechitate cuiva, ci doar lichiditate fiecaruia, “inflatia” monetara naturala marcand trecerea timpului si monetizand progresul gradual al omenirii.

Cuantificarea timpului antecesorilor, monetizarea acestuia se va putea face si prin intermediul unui curs de schimb fix intre reprezentarea monetara a timpului si aur, care sa aiba la baza stocurile mondiale, intrucat exista un stoc mondial de timp, calculabil.

Astfel incat moneda ar fi integral acoperita, preturile ar beneficia de o anume stabilitate, iar ciclurile economice, impreuna cu tragediile si arbitrariul aferent ar deveni istorie.

Un rezultat mai mult sau mai putin similar (inclusiv la nivelul masei monetare) s-ar obtine si daca oamenii ar detine in cont reprezentarea monetara a restului (estimat al) vietii lor. Doar ca ar fi mai greu si mai riscant de anticipat si de administrat.

Citeste si...  „Luam un codru de pâine, plecam la joacă și mai veneam seara”. Inginerul care a adunat o colecție de peste 16.000 de jucării, despre copilăria de acum 50 de ani

Banii nu trebuie sa fie “dati” de catre cineva si nu in “succesiunea” actuala.

Banii actualmente sunt creati ca si un credit de la bancile centrale si comerciale si pleaca ca atare catre persoane fizice si juridice.

Ei – “pseudobanii” – sunt generati fara vreo legatura cu economisirea anterioara si – in esenta – problemele principale tin de cresterea cantitatii acestora cu o viteza mai mare decat cresterea stocului de timp, stimularea risipei de resurse autentice (naturale si de timp, inclusiv prin scaderea ciclului de viata al produselor) si de alocarea arbitrara a lor – primii care au acces la acesti bani nou creati si fara acoperire fiind in masura a achizitiona bunuri, servicii, resurse naturale si de timp la preturi neinflationate, sistemul generand avantaje competitive nelegitime din perspectiva morala si o polarizare accentuata.

Intr-o economie corect arhitecturata, “banii” reprezinta rezervele, ceea ce ramane ca surplus dupa autoconsum si e destinat consumului viitor sau schimbului. Doar asta. Nu poti inventa pur si simplu “bani” din nimic, “pseudobani”, un “pseudocapital” pe care sa il pui in competitie cu un capital autentic pentriu achizitionarea de resurse naturale finite si neregenerabile, capital si timp, diminuand puterea de cumparare a economiilor, saracind marea majoritate a populatiei si finantand tot feluri de activitati neproductive sau chiar distructive, precum razboaiele.

Daca altcineva nu obtine o contraprestatie imediata pentru prestatia sa pentru altii, se numeste ca acesta crediteaza. Cu cat ar putea credita? Nu cu mai mult decat are putea trai fara respectivele resurse, adica cat a economisit din propria utilitate anterioara sau din cea economisita de antecesori. Decizia insa ar trebui sa ii apartina, ca si in privinta nivelului solicitat al dobanzii.

Cat ar putea fi cineva creditat? Nu mai mult decat echivalentul resurselor sale economisite sau economisibile din propria utilitate generabila si vandabila intr-un viitor predictibil.

In momentul in care cineva doreste sa isi faca o “firma” si sa aloce resurse acesteia, antreprenorul, va trebui sa se limiteze la resursele economisite – personale sau atrase direct. Pentru a atrage resurse semnificative, probabil ca va fi nevoit sa plateasca dobanzi celor care il imprumuta (capitalul creditorilor fiind insa limitat la ceea ce exista deja) asumandu-si riscul sau sa deschida actionariatul, angrenand cat mai multi oameni inca de la inceput in procesul de adaugare de valoare. Adica vorbim despre o alocare mai prudenta si o distributie a capitalului, precum si o dispersie a riscului, la care se va adauga o grija mai mare la costurile fixe si o cota parte mai corecta obtinuta de catre fiecare actionar, din pretul de vanzare al produsului, cota pe care o pot pastra sau reinvesti.

Crearea de bani fara acoperire genereaza conditia ca detinatorul resursei naturale si/sau capitalului astfel creat sa cumpere timpul celui care munceste, nu sa il faca partener, favorizand concentrarea.

Iar cel care se imprumuta dintr-un fond a carui acoperire nu exista inca devine dator celui care i-a imprumutat ceva ce acesta a inventat fara costuri, fara economisire la baza. Ii va plati dobanzi, implicit, unii dintre cei care se vor imprumuta vor ajunge sa piarda atunci cand banca va restrange creditarea sau va mari dobanzile. Si va pierde si contributia proprie, echivalentul muncii anterior prestate. Si banca va vinde la un pret semnificativ mai mare decat contributia datornicului, obtinand un profit nemeritat. Iar cand nu obtine, banca centrala / statul va produce o noua crestere a masei monetare, pedepsind prin scaderea puterii de cumparare pe cei cumpatati si pe cei care au venituri relativ fixe.

In momentul in care productivitatea oamenilor creste, preturile ar trebui sa scada. Aceasta intrucat o cantitate mai mica de timp este petrecuta in a realiza o casa (spre exemplu) sau o alta lucrare de infrastructura, adica un element de capital, cu un grad redus de uzura. Costul de productie va scadea, chiria va scadea si ea, puterea de cumparare a oamenilor va creste.

Desigur ca aceasta va inlesni in mod natural preferinta unora catre a-si petrece timpul asa cum doresc ei, nu cum doresc altii (angajatorii), lucru care va scumpi productia de lucruri noi (consumul/risipa de resurse naturale si de timp de munca), pana la momentul in care uzura fizica si morala, va impune oamenilor angrenarea in realizarea de produse noi. Preferinta pentru nou sau pentru satisfactia profesionala va invinge confortul inertial. Obiectivul individului si societatii nu poate fi cresterea consumului si crearea de locuri de munca, ci cresterea timpului liber si consumul redus de resurse naturale, aspect care le va reduce cererea si pretul. Toti dorim ca preturile sa scada , nu sa creasca.

Citeste si...  Presiune pe „Austriacul” Virgil Popescu. Ministrul PNL al Energiei trebuie să răspundă public unde ajung resursele naturale ale României. O va face?

Doar cei care detin resursele naturale si monopolul productiei de “pseudobani”, precum si cei care sunt primi care vor beneficia de acestia, prin taxare si finantare – doar acestia au interes sa se invarte roata mai repede. Insa aceasta, facilitata de abundenta de “pseudobani” fara acoperire duce la cresterea pretului resurselor naturale, la scaderea valorii capitalului real si a muncii, implicit la canibalizarea celor a caror unica “avere” este timpul de munca, dar chiar si a celor care isi stocheaza sau investesc capitalul propriu, economiile, in altceva decat in resursa naturala finita si neregenerabila.

In concluzie – o alta masa monetara in afara reprezentarii timpului trecut si capitalizat al oamenilor, indiferent de formele sale, nu poate exista intr-o economie, iar statul, bancile sau firmele nu trebuie sa o poata controla, conditiona, stabili termenii de imprumut sau filtra.

Intreaga lor viata, oamenii care se angajeaza in schimburi, schimba de fapt intre ei “timp”, “utilitati individuale”, al caror pret depinde de cererea si de oferta de la un anumit moment.

Prestatorul, vanzatorul timpului, isi poate evalua valoarea resursei sale de timp la orice pret doreste, in functie de ce criterii considera, iar beneficiarul va alege daca va plati sau va opta pentru un alt prestator sau pentru a “plati” cu timpul sau. Pretul final va reprezenta intalnirea dintre cerere si oferta, pe o piata libera, care are la baza o moneda reala, cu acoperire in resurse.

Utilizand acest sistem, care limiteaza institutia bancara la un simplu centru de evidenta individuala si comunitara a reprezentarii monetare a timpului, a efectului din conturi al “schimburilor”, oamenii vor avea la orice moment in cont reprezentarea monetara a diferentei de utilitate dintre oameni, reala sau perceputa.

Mai mult decat atat, un astfel de sistem leaga moneda de productie, leaga bunastarea individuala de diferenta dintre productie si consum si favorizeaza prioritizarea satisfacerii nevoilor, nu a dorintelor, masa monetara evoluand in directa corelatie cu stocul comunitar, national sau – de ce nu? – mondial de timp.

Pentru a respecta fundamentele economice, pentru o arhitectura corecta de sistem si pentru a servi intereselor individuale si pan-generationale ale oamenilor, obiectivele de eficienta a utilizarii resurselor naturale si de timp, moneda trebuie corelata cu timpul, nu cu munca.

In momentul in care totul va fi realizat de catre roboti, prioritizarea accesului la diferite resurse se va face pe baza monedei obtinute automat si economisite, adica a economisirilor anterioare de resurse naturale si umane, facute la nivel individual.

Asa-numitul venit de baza universal trebuie generalizat, conexat cu timpul individual si cu masa monetara. De fapt nu e un “venit”, nu ti-l da nimeni, ci o evidenta, un contor, un ceas. Venitul este ceea ce vei obtine de la ceilalti, in schimbul monetizarii economiilor, prin cele doua forme descries anterior. Insa vreo alta unitate monetara obtinabila in afara monetizarii unor alte marfuri (obtinute anterior cu munca) nu ar trebui sa mai existe in aceasta moneda, care, astfel arhitecturata, in final s-ar impune in fata celorlalte – “fiat”.

Statul ar trebui sa se finanteze nu din castigurile oamenilor, din utilitatea lor pentru altii, adica din impozitarea salariului, dividendelor, caselor sau masinilor, ci intr-un mod similar contributiilor la asociatiile de proprietari, in speta conform cotei parti indivize utilizate din resursele naturale, mai ales cele finite si neregenerabile si conform consumurilor individuale.

Ideea principala e aceea ca principalele surse ale inechitatilor din societate sunt lipsa monetizarii efective a intregului timp individual, polarizarea in privinta proprietatii asupra resurselor naturale si polarizarea incasarilor la nivelul persoanelor juridice, toate facilitate de arhitectura sistemului monetar si bancar si de alte reglementari eronate, toate generate – dar si reparabile – de catre oameni.

Ceea ce traim in prezent nu e capitalism, ci eventual un pseudocapitalism. Iar comunismul (proprietatea comuna) nu trebuie confundat cu proprietatea “de stat”.

Piata libera, moneda reala si sistemul reglementativ focalizat pe crearea economiei “de echilibru”, in care fiecare factor de productie sa fie recunoscut si proprietarul acestuia sa dea nastere la drepturi si la obligatii ca atare, reprezinta calea catre un progres indispensabil lumii de azi.

Avem nevoie de un sistem monetar bazat pe timp, generat si detinut de catre oameni.

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img