AUR anunţă că a depus un proiect de lege în Parlament prin care propune diminuarea la jumătate a impozitelor pe salarii

Prin proiectul iniţiat de AUR, angajaţilor români le rămân mai multe resurse financiare la dispoziţie, aceste venituri putând a fi orientate către consum, economii şi investiţii, potrivit comunicatului de presă al partidului.

Iniţiativa legislativă depusă de AUR susţine impozitarea factorului generator de venituri, respectiv companiile care au o cifră de afaceri peste 250 mil. lei anual şi are în vedere ca factorului uman să-i fie recunoscute meritele şi să fie remunerat şi stimulat conform muncii prestate.

Conform sursei citate, resursele pentru acoperirea diminuării bugetului de stat vor veni din impozitarea cu 1% a cifrei de afaceri a celor mai mari companii din România – sub 1.000 la număr – cele cu venituri mai mari de 50 milioane de euro, doar în cazul în care acestea declară pierderi sau o rată a profitului mai mică de 10% din cifra de afaceri.

Astfel, potrivit proiectului AUR, „contribuabilii care depăşesc veniturile totale de 250.000.000 lei într-un an fiscal, sunt obligaţi la plata unui impozit de 1% aplicat la valoarea cifrei de afaceri, dacă profitul brut impozabil rezultat în urma activităţilor desfăşurate este mai mic de 10% din venituri”, conchide sursa menţionată.

Citeste si...  Ştefan Radu Oprea, la a 10-a Comisie mixtă guvernamentală România – Bavaria / S-a semnat un Protocol pentru dezvoltarea mai multor proiecte comune

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img