Au apărut primele trotinete Bolt în Slatina. Cine le poate folosi şi în ce condiţii

Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice din Europa, lansează astăzi serviciile de închiriere a trotinetelor electrice în Slatina.

Lansarea a avut loc la scurt timp după ce acestea au fost anunțate în cadrul unui eveniment organizat alături de Primăria Municipiului Slatina, la care au participat reprezentanți ai Poliției Locale și ai Poliției Rutiere.

„Mobilitatea urbană este foarte importantă pentru municipiul nostru, iar Slatina este un oraș care îmbrățișează o abordare verde față de mediu. Începând de astăzi, trotinetele Bolt vor fi prezente pe străzile orașului nostru pentru a ajuta cetățenii să se deplaseze mai rapid, mai ușor și mai ecologic pe distanțe scurte. Le mulțumim încă o dată participanților la eveniment și ne bucurăm că am avut oportunitatea de a ne întâlni și a reaminti tuturor că respectarea regulilor de circulație este esențială atunci când ne deplasăm pe drumurile publice cu orice mijloc de transport, inclusiv trotineta electrică”, a declarat primarul Slatinei, Emil Moţ.

La rândul său, Călin Leuștean, micromobility manager Bolt România, a declarat: „Sustenabilitatea câștigă tot mai mult teren în rândul comunităților din România, iar Bolt susține transportul ecologic, cu vehicule electrice. Suntem încântați să vedem că autoritățile din Slatina se implică activ în demersurile noastre pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor, prin promovarea unei soluții de transport sustenabile, eficiente și accesibile, contribuind astfel la evoluția zonelor urbane în direcția unor medii durabile și ospitaliere.”

Bolt colaborează cu autoritățile locale și naționale pentru a stabili reguli de bună utilizare a trotinetelor electrice. La prima utilizare, aplicația afișează instrucțiunile de folosire a acestor mijloace de transport și modul în care ele trebuie parcate la finalul curselor. Este important de reținut că vârsta minimă necesară pentru închirierea unei trotinete electrice este de 18 ani, iar utilizarea ei – din motive de siguranță – este permisă unui singur pasager per cursă.

Citeste si...  Fetiţă de 8 ani, muşcată de un lup la Grădina Zoologică

Bolt recomandă utilizatorilor să acceseze „Modul începător” atunci când folosesc o  trotinetă electrică pentru prima dată și să parcurgă cu atenție setul de instrucțiuni și măsuri de siguranță afișat în aplicație. Acestea sunt extrem de simple și practice, printre altele, utilizatorii fiind rugați:

  • să conducă și să parcheze trotinetele numai în locurile permise;
  • să conducă în linie dreaptă, evitând virajele strânse, pe drumurile publice și pe pistele de biciclete (în lipsa pistelor de biciclete, circulația este permisă numai pe sectoarele de drum cu viteză maximă de 50 km/h);
  • să aibă asupra lor un act de identitate atunci când folosesc trotinetele.

De asemenea, aplicația le indică să NU folosească trotinetele:

  • dacă se află sub influența oricăror substanțe alcoolice sau toxice;
  • pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete.
  • pe ploaie sau vânt puternic, în condiții de polei sau ceață;

Trotinetele reprezintă un mijloc de transport rapid și accesibil, care ajută la decongestionarea traficului din oraș. De aceea, și parcarea acestora este foarte importantă pentru menținerea străzilor și spațiilor pietonale accesibile. Parcarea trotinetelor în afara zonelor desemnate este penalizată cu suma de 150 de lei.

Bolt depune eforturi constante de a educa utilizatorii prin campanii naționale, în parteneriat cu autoritățile locale și membri ai Poliției. De asemenea, continuă să dezvolte și să îmbunătățească funcționalitățile aplicației prin introducerea de noi opțiuni de siguranță. Compania recomandă tuturor utilizatorilor să se familiarizeze cu regulile de circulație și să respecte legile în vigoare atunci când se deplasează cu trotineta electrică.

Pe lângă acestea, utilizatorii sunt rugați să ia în considerare următoarele îndrumări cu privire la deplasare și parcarea trotinetelor în Slatina:

Citeste si...  Şeful PNL Olt, împins de prim-vicepreşedintele Vasile să candideze la şefia CJ

Pe trotuarele cu lățimea de minimum 2 m, amplasarea/staționarea trotinetelor electrice se face:

  • în dispunere paralelă cu bordura, înspre carosabil
  • pe aliniamentul copacilor și stâlpilor de pe trotuar (acolo unde aceștia există)
  • ocuparea lățimii maxime de 0,5 m din lățimea trotuarului
  • proiecția trotinetei electrice va fi exclusiv pe trotuar.

Amplasarea/staționarea trotinetelor este permisă:

  • pe zonele pietonale, în locații retrase care să nu împiedice accesul pietonilor la diverse amenajări (fântâni arteziene, vestigii, intrări în spații comerciale și turistice etc.)

Trotinetele electrice trebuie să fie:

  • echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente.
  • este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

Trotinetele electrice nu pot funcționa:

  • când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă
  • în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public
  • în zonele unde este permis accesul la diverse amenajări (fântâni arteziene, vestigii, intrări în spații comerciale și turistice, etc.)

Preţ

Deblocarea trotinetelor Bolt costă 0 lei în prima săptămână și 1 leu după, iar prețul curselor este de 0,80 lei pe minut. Utilizatorii pot descărca aplicația Bolt de pe Google Play, Apple Store sau HUAWEI AppGallery.

După configurarea contului, vor vedea o pictogramă – trotinetă – în aplicație (stânga jos), iar atingerea acesteia îi va duce în interfața de închiriere. Trotinetele pot fi deblocate prin scanarea codului QR.

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată