Compania Antibiotice Iaşi a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 22,2 milioane lei, de peste 2,5 ori mai mare comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, de 8,63 milioane lei, conform raportului financiar transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.
În perioada menţionată, compania a realizat vânzări în piaţă (sell-out) în valoare de 130,1 milioane lei, în creştere cu 21% comparativ cu trimestrul I din 2022 şi a ocupat locul 4 în consum (cutii) pe segmentul medicamentelor generice cu prescripţie şi OTC (cu o cotă de piaţă de 5,8%).
Medicamentele cu prescripţie medicală au reprezentat 85,2% din totalul vânzărilor valorice în trimestrul I din 2023 şi 86,7% din totalul consumului de medicamente (raportat în cutii). Acestea au înregistrat în perioada analizată o creştere valorică de 22%, de la 90,8 milioane lei în primul trimestru din 2022 la 110,9 milioane lei perioada similară din 2023 şi o creştere cantitativă cu 24,3%, de la 5,6 la 7 milioane cutii.
Medicamentele fără prescripţie (OTC) au înregistrat o creştere valorică de 15,5% (de la 16,7 milioane lei în T1 2022, la 19,3 milioane lei T1 2023) şi un consum relativ constant în cutii, de 1,1 milioane.
Pe segmente de piaţă, situaţia vânzărilor Antibiotice a fost următoarea: hospital, vânzările au înregistrat o majorare valorică de 5,3%, la 34,9 milioane lei în primul trimestru din 2023; pe lanţuri naţionale, vânzările valorice au crescut cu 14,2%, la 31,7 milioane lei); în farmacii independente şi minilanţuri, vânzările valorice au avut un avans de 36,3%, la 63,5 milioane lei.
În primul trimestru al anului 2023, veniturile din vânzările pe piaţa internaţională au fost de 64,8 milioane lei (13 milioane euro). Acestea au înregistrat o creştere cu 53,5% comparativ cu perioada similară din anul 2022.
În structura de portofoliu, veniturile din vânzarea de produse finite au fost de 34,5 milioane lei (plus 45,6%) raportat la perioada ianuarie-martie 2022 (23,7 milioane lei).
Principalul producător de medicamente generice din România, compania Antibiotice SA a fost fondată în 1955 şi a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti în aprilie 1997.
Activitatea de bază a companiei este producţia de antiinfecţioase forme solide orale, fiind şi singura companie farmaceutică din România care divizează pulberi sterile pentru tratamente injectabile antiinfecţioase.
Acţionarul principal al companiei este Ministerul Sănătăţii, cu 53,02% din acţiuni.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.