Anunțul ANPC
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au solicitat mediului de afaceri, în cadrul unei întâlniri, să sprijine respectarea drepturilor consumatorilor cu dizabilităţi, transmite AGERPRES.
Potrivit unui comunicat de presă, Sebastian Hotca, preşedinte interimar al ANPC şi Paul Anghel – director general al instituţiei, au iniţiat, găzduit şi mediat, pe 21 iunie, întâlniri între reprezentanţii unor mari lanţuri comerciale, ai patronatelor şi reprezentanţi ai structurilor asociative ale persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră, conduşi de Daniela Tontsch – preşedinte al Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR).
„Scopul discuţiilor a fost acela de a găsi, împreună, prin dialog direct, căi şi soluţii pentru ca mediul de afaceri din România să îşi adapteze modul de lucru cu clienţii la nevoile speciale a peste 1 milion de persoane cu dizabilităţi, înregistrate oficial”, se menţionează în comunicat.
Potrivit ANPC, reprezentantul unuia dintre cele mai importante lanţuri de benzinării din ţara noastră a venit la întâlnire, pentru a afla direct de la sursă, care sunt soluţiile cele mai eficiente pe care compania le poate implementa, aceasta dorind să amenajeze, în cel mai scurt timp, o staţie-pilot de carburant, complet utilată pentru a fi utilă persoanelor cu cele mai des întâlnite clase de handicap: mobilitate redusă, nevăzători şi hipoacuzici.
La discuţii au mai participat: Asociaţia Română a Băncilor, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, Confederaţia Patronală Concordia, precum şi reprezentanţii unor lanţuri de hipermarketuri din România care au avut ocazia să schimbe informaţii importante referitoare la nevoile persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră. Scopul întâlnirii a fost acela de începe, cât mai curând, implementarea unor măsuri concrete care să vină în sprijinul consumatorilor cu dizabilităţi, astfel încât acestor persoane să le fie respectate drepturile pe care le au toţi consumatorii, în general.
Discuţiile s-au derulat în perioada premergătoare intrării în vigoare a Ordinului nr. 579 din 4 iunie 2024 al Preşedintelui ANPC, privind informarea consumatorilor care se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilităţi, de către operatorii economici, în legătură cu accesul acestora la serviciile de transport public de persoane, în clădirile deţinute de către aceştia, demonstrând deschiderea reală manifestată de mediul de afaceri comercial din România faţă de nevoile speciale ale acestei categorii numeroase de consumatori.
„Pentru mine, acest proiect este unul de suflet şi mă bucură nespus să văd promptitudinea cu care au răspuns invitaţiei noastre reprezentanţii zonei de business, unii venind chiar cu idei concrete, la discuţii. E o dovadă de empatie, civism şi responsabilitate să nu neglijăm sau să privim cu indiferenţă nevoile esenţiale ale acestei categorii de consumatori. Aceste demersuri vor continua, pentru a ne asigura că şi persoanele cu dizabilităţi din România sunt tratate, oriunde, ca cetăţeni şi consumatori cu drepturi egale, chiar dacă, pentru asta sunt necesare eforturi de comunicare şi adaptare din partea societăţii”, a afirmat Sebastian Hotca.
Articolul ANPC vrea respectarea drepturilor consumatorilor cu dizabilități apare prima dată în Money.ro.