Angajata unei bănci din Gherla a golit de bani conturile clienților timp de zece ani -prejudiciul este de peste 150.000 de euro

O femeie de 47 de ani din Gherla a lăsat clienții băncii fără bani în conturi. Prejudiciul creat în decursul a zece ani este de circa 156.000 euro. Pe numele acesteia a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Dosar penal pentru săvârșirea unui număr de cinci infracțiuni

La nivelul Poliției municipiului Gherla se desfășoară activități de cercetare penală într-un dosar ce vizează infracțiunile de fals informaticfals în înscrisuri sub semnătură privatăacces ilegal la un sistem informaticefectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și înșelăciune, toate în formă continuată, în cadrul căruia o femeie de 47 de ani a fost reținută, pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.

Citește și Li s-a promis că merg la cules de banane în Polonia. Au ajuns într-o rețea de cerșit

„Din activitățile investigativ-operative efectuate a reieșit că, în perioada iunie 2012 – ianuarie 2022, în calitate de angajat al unei societăți având domeniul financiar-bancar, în diferite intervale de timp, aceasta ar fi desfășurat anumite operațiuni fără a avea acordul persoanelor în cauză, printre care deschiderea și lichidarea unor conturi bancare, modificarea credențialelor acestora, falsificarea unor documente cu scopul de a produce efecte juridice, accesarea unor conturi în mod repetat, efectuând, fără drept, operațiuni financiare”, informează IPJ Cluj. 

Prejudiciul stabilit până în prezent, în dauna a 16 persoane vătămate, este de peste 560.000 de lei și aproximativ 44.000 de euro, acesta fiind recuperat parțial, titrează Monitorul de Cluj.

Sursa foto: pixabay.com

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Citeste si...  Noaptea Muzeelor închise. Angajații protestează

Cautimasina.ro

PressHub
PressHubhttps://presshub.ro
Cea mai răspândită rețea de presă din România!