„Sănătatea este bolnavă sistemic, ca și corupția care a devenit organizată”, declară Ana Birchall, fost ministru al Justiției și candidat independent la prezidențiale. Potrivit acesteia, este nevoie de o dezbatere “semnificativă și relevantă” pentru reformarea întregului sistem de sănătate, o reformare care să aibă prioritizeze pacientul!
Ana Birchall subliniază că președintele poate, dacă vrea, să prioritizeze această reformă. “Ca Președinte al României, voi avea posibilitatea regrupării principalilor actori din Sănătate- forul legislativ, Executivul, patronatul medical , specialiștii- pentru a imprima o adaptare rapidă și o fluidizare a actului medical din Sănătate, având ca scop final creșterea calității actului medical (…)”, a declarat aceasta, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit Anei Birchall, legi sunt, dar nu sunt aplicate, și toate măsurile luate în ultimii ani au fost doar un exercițiu de imagine, cu scopul de a mușamaliza problemele! “Răspunderea ministerială, ca și răspunderea profesională sunt prevăzute de lege”, explică fostul ministru al Justiției.
Aceasta arată cu degetul Guvernul pentru reacția tardivă la abuzurile de la spitalul Sfântul Pantelimon. “Mă întreb retoric, de ce Corpul de Control al premierului nu a fost trimis de la început? De ce Corpul de Control al ministrului Rafila a ascuns toată mizeria sub preș?!”, spune Ana Birchall.
Potrivit acesteia, după incendiul cumplit de la clubul Colectiv nu s-au pus întrebările corecte și prin urmare nici nu s-a ajuns la răspunsuri și la soluții corecte. Aceasta trage la răspundere toate partidele politice care au fost la conducerea ministerului Sănătății, în ultimii ani.“Dosarul Colectiv 2, a fost clasat, după ce procurorii au constatat că faptele „nu sunt prevăzute de legea penală. Același lucru s-a întâmplat și în cazul dosarului în care Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” Iași era inculpat pentru ucidere din culpă a doi nou-născuți care au murit infectați cu nosocomiale: Fapta nu este prevăzută de legea penală”, a subliniat aceasta.
Potrivit Anei Birchall, tragedia de la Colectiv a fost valorificată politic, iar “unii oameni au văzut oportunitatea de a se contura mesianic pe suferința de acolo, vezi cazul Vlad Voiculescu și USR, dar privind înapoi, avem zero soluții, schimbări în bine sau învățăminte extrase din acea tragedie. USR a intrat la guvernare, domnul Voiculescu a fost ministru. Ce plusvaloare au adus României? Ce schimbare de paradigmă au introdus?”, se întreabă, retoric, Ana Birchall.
Aceasta propune o asumare generală a problemelor din Sănătate, pentru aplicarea de soluții reale. “Ne asumăm o deschidere a rănii pentru a vindeca cu adevărat ce se întâmplă acolo? Să punem pe tapet absolut toate problemele fără frica de a ne costa politic ci doar cu dorința responsabilă și profundă de a începe procesul de însănătoșire a sistemului de sănătate”, a conchis candidatul independent.