Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu propune un al 4-lea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea fondurilor europene. Europarlamentarul PSD consideră că România trebuie să compenseze prin eficiență ceea ce a pierdut din competitivitatea fiscală.
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între regiuni, spune Victor Negrescu.
Ce ar trebui să facem:
– termene scurte pentru avize, avizarea tacită dacă termenul nu e respectat iar anumite avize să se poată obține în paralel
– ghișee unice comune pentru serviciile deconcentrate ale statului
– reducerea obligațiilor de raportare, mai ales dubla raportare către instituțiile statului
– bonusuri pentru atragerea fondurilor europene în raport cu valoarea și impactul proiectelor
– reducerea birocrației și digitalizarea unor procese
– formulare standard precompletate pentru accesarea fondurilor europene și scor preliminar automatizat
– controale în baza unor analize de risc cu scopul de a reduce controalele inutile
– standarde și metodologii eficiente bazate pe scurtarea timpului de răspuns
– checklist național pentru documente și mai multe posibilități de emitere online
– transpunerea legislației europene pe zona de fiscalitate, taxare și control
– reducerea costurilor de achiziții publice prin instrumente de analiză de date centralizate.
„Toate aceste categorii de măsuri ar face ca relația cu statul să fie mai ușoară pentru cetățeni și companii. Dacă din punct de vedere fiscal ne-am pierdut competitivitatea, trebuie să compensăm acest lucru printr-un stat mai eficient în serviciul publicului”, spune Negrescu.


