AeroItalia, companie aeriană italiană fondată în 2022, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a finalizat vineri achiziția a 93,86% din compania regională Air Connect.
Compania transmite că această achiziție va permite să își consolideze prezența pe piața regională italiană și să își întărească capacitatea de legătură cu hub-ul de la Roma Fiumicino.
Gaetano Intrieri, CEO-ul AeroItalia, a dat de înțeles, în luna iulie a acestui an, în cadrul unui interviu acordat pentru publicația italiană Avionews, că ar vrea să cumpere compania românească Air Connect, care a fost lansată în martie 2022.
Reprezentanții Air Connect au transmis atunci că nu există în acest moment niciun document semnat pentru preluarea companiei de către Aeroitalia, însă au spus că au existat în trecut discuții cu această companie și dau de înțeles că ar fi dispuși să vândă Air Connect.
În spatele companiei Air Connect se află un fost director de la Blue Air, care în urmă cu nouă ani a fost implicat în cumpărarea Blue Air de la omul de afaceri Nelu Iordache, și mai mulți acționari în directă legătură cu omul de afaceri Dorin Ivașcu, care controlează Aeroportul Tuzla și care a fost șef la birouri externe ale Tarom în perioada comunistă. Economedia a scris aici mai multe despre cine este în spatele companiei Air Connect.
Compania a anunțat în luna septembrie un parteneriat cu AeroItalia, după cum a scrie Economedia aici. La vremea aceea Air Connect anunța că va prelua curse de la Blue Air, după ce compania low-cost a anunțat că vor fi „transferate servicii interne”. Compania a evitat atunci să răspundă întrebărilor G4Media și Economedia referitoare la detalii despre cursele pe care le va prelua de la Blue Air și modul în care acest lucru se va desfășura. La momentul acela, compania a amânat începerea zborurilor regionale regulate din România.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.