Accident în Mehedinţi cu o căruţă şi o maşină implicate. Două persoane, la spital (FOTO)

Două persoane au ajuns la spital, vineri seara, după ce căruţa în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul rutier s-a petrecut pe drumul judeţean DJ 564, în localitatea Jiana din Mehedinţi.

La faţa locului intervin două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de prim-ajutor, și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului, a fost mobilizată și o ambulanță SAJ.

În urma accidentului, au rezultat două victime, conștiente și cooperante, care se aflau în atelaj.

Ambele persoane au suferit traumatisme la nivelul membrului inferior, iar una dintre acestea și o posibilă fractură la nivelul brațului.

„După acordarea îngrijirilor medicale de către echipajele SMURD și SAJ, victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin. Conducătorul autoturismului a fost evaluat medical, însă a refuzat transportul la spital”, transmite ISU Mehedinţi.

Citeste si...  Candidatul PNL Slatina, investigat pentru avansuri către o minoră: „Până la urmă ce contează vârsta? Iubirea nu are vârste, nu?”
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată