Accident în judeţul Olt, între Slatina şi Piteşti. Două maşini implicate

Un echipaj în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, vineri seara, pe drumul naţional DN 65, între localităţile Coloneşti şi Optaşi, în judeţul Olt.

Una dintre maşinile implicate s-a răsturnat, pe câmp. Poliţiştii au deschis un dosar.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat că în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din orașul Balș și un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Căteasca, județul Argeș.

În urma evenimentului rutier, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectueză verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, transmite IPJ Olt.

Citeste si...  Două persoane din Olt, la spital după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva insectelor
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată