A doua zi de proteste ale medicilor și a asisenților sociali. Ce revendicări au sindicaliștii din sănătate

Medicii şi asistenţii sociali sunt, astăzi, la cea de-a doua zi de proteste în Capitală. Marșul a fost organizat de Federația Sanitas și pornește din Piața Victoriei.

Manifestațiile din stradă au început, luni, 6 februarie, pe fondul nemulţumirilor legate de Legea salarizării şi al subfinanţării instituţiilor medicale şi a asistenţei sociale din România.

Astăzi, sindicaliştii din Sănătate se vor opri, în mod simbolic, la Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul Clinic “Sfânta Maria”, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Sector 1.

Ce revendicări au sindicaliștii

Pe lista revendicărilor se află: creşterea veniturilor tuturor salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială cu minimum 15%, pentru acoperirea inflaţiei, declanşarea a negocierilor între Guvernul României şi partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, respectiv asigurarea unei finanţări corecte şi suficiente pentru instituţiile medicale şi de asistenţă socială.

Luni, o delegaţie a Federaţiei Sanitas a fost primită la Guvern de o echipă condusă de către Mihnea Claudiu Drumea – consilier al prim-ministrului.

„Membrii delegaţiei au prezentat revendicările salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, revendicări pentru susţinerea cărora Sanitas a manifestat astăzi (luni – n. r.) în Piaţa Victoriei şi în proximitatea a cinci spitale bucureştene. Membrii echipei guvernamentale au promis că vor analiza solicitările noastre şi vor iniţia de urgenţă întâlniri cu reprezentanţii Sanitas pentru identificarea de soluţii care ar putea să rezolve revendicările membrilor noştri de sindicat”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a organizaţiei sindicale.

Protestele Federaţiei Sanitas vor continua şi miercuri, 8 februarie, cu staţionări la sediile partidelor politice.

Citeste si...  Cum ne apărăm de căpușe, marea problemă în anotimpul cald. Există mai multe soluții pentru protecție

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img