5,4 milioane de dolari de la oligarhi ruși pentru reconstruirea Ucraine

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a anunţat vineri primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, cu scopul de a ajuta Ucraina, transmite sâmbătă AFP.

 

„Anunţ astăzi că am autorizat primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, destinate Ucrainei”, a spus Merrick Garland, adăugând că activele au fost confiscate ca urmare a inculpării oligarhului Konstantin Malofeev în luna aprilie.

Această sumă va merge către Departamentul de Stat „pentru a sprijini poporul ucrainean”, a spus procurorul general al SUA, Merrick Garland, potrivit CNN.

Procurorul general ucrainean Andrii Kostin, prezent alături de el, a salutat acest transfer „în valoare de 5,4 milioane de dolari” pentru „reconstruirea Ucrainei”.”Toţi ucrainenii au suferit, într-un fel sau altul, de pe urma acestui război. Trebuie să ne asigurăm că poporul ucrainean primeşte despăgubiri pentru pagubele enorme suferite”, a scris el pe Twitter.

Miliardarul rus Konstantin Malofeev este considerat una din principalele surse de finanţare a separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei. El a fost acuzat de „încercarea de a se sustrage de la sancţiuni prin folosirea unor complici pentru a achiziţiona şi a conduce în secret instituţii de presă din toată Europa”, potrivit Washingtonului.

Oligarhii moldoveni Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc, sancționați de SUA

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, SUA au anunţat în numeroase rânduri sancţiuni împotriva companiilor sau cetăţenilor ruşi. Ele vizează în special îngheţarea posibilelor active ale unor astfel de persoane pe teritoriul SUA şi interzicerea tuturor interacţiunilor acestora cu băncile americane.

Citeste si...  PSD-PNL și UDMR ar vrea să reia schema de compensare cu 50 de bani pe litru a preţului la carburanţi

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img