Eurodeputatul USR Vlad Gheorghe a anunţat, luni, că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, este pe ordinea de zi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), din 5 decembrie. „Este ultimul tren pentru ţara noastră”, a adăugat el.
„ACUM la Bruxelles: aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 5 decembrie! Mentionarea în agenda Consiliului este aproape identică faţă de cea de anul trecut, de la şedinţa în care veto-ul Austriei ne-a ţinut la cozile Europei încă un an”, a scris Vlad Gheorghe, luni pe Facebook.