330.000 kilograme de tutun introduse ilegal în România

Poliţiştii şi procurorii au efectuat peste 20 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi introdus ilegal în România din Bulgaria aproximativ 330.000 kilograme de tutun, în scopul prelucrării acestuia în diferite unităţi clandestine.

 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, peste 100 de poliţişti de frontieră din cadrul Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere (DPCMIIT) şi structurilor subordonate Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sprijinul lucrătorilor specializaţi din cadrul Jandarmeriei Române, au pus în aplicare, miercuri şi joi, 23 de mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal ce vizează destructurarea unei reţele de contrabandă de produse din tutun.

Cei cercetaţi sunt bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni: producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă; deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita admisă; ruperea de sigilii; fals în înscrisuri sub semnătură privată; trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Citeste si...  Drona americană MQ-9 a foat deja înlocuită

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img